Dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului

0
25

Marți seara, polițiștii băimăreni au identificat în trafic doi șoferi care au condus sub influența alcoolului.
Unul dintre aceștia are 55 de ani și în timp ce a condus a acroșat două autoturisme, parcate pe strada Mărășești.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Cel de-al doilea conducător auto, un bărbat, de 52 de ani, a fost oprit pe B-dul București. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a concentrației de alcool din sânge.
În ambele cauze, s-au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.