Sărbători fără frontiere

0
109

A mai trecut un an! Despre felul în care ne-a încercat anul 2021, am scris și voi mai scrie. Că ecourile călăreților prin lume nu s-au stins. Nici nu dispar atât de ușor ele, ecourile unui an care a lăsat în urmă moarte și suferință. Din păcate, îngrijorările, în asemenea condiții, au viață lungă. Dar să le amân, cale de câteva urări de Anul Nou. Întrebarea care nu se învechește niciodată, ci revine proaspătă la fiecare început de an: cum ați petrecut sărbătorile? Unui clișeu verbal i se răspunde, de obicei, cu o scurtă poveste optimistă. Și așa și poticnirile, care nu se spun, sunt date uitării. În Seara de Anul Nou, m-am conformat ritualului comunicării în care vocea, întrupată în cuvânt, să-mi bucure sufletul. Așa am simțit armonia gândului, dăruirea simțămintelor, apropierea sincerității. Este muzica de neuitat a sufletului. Un bun prieten, știind că mă bucur de cuvântul vorbit, mi-a citit un poem scris la hotarul dintre ani.
Dacă neamurile, prietenii îmi erau aproape, nepotul Marco și părinții lui îmi făceau semne frumoase, de pe un teren de tenis din Carolina de Sud. M-am mulțumit și cu atât. Apoi gândul m-a purtat la prietenii, românii din jurul granițelor României. Cum eram în Noaptea Sfântului Vasile, pe lista sufletului au stat cei care poartă numele sfântului. Așa l-am căutat pe Vasile Tărâțeanu. Când pronunț numele lui, mă închipui la Cernăuți, în orașul vechi, care mai păstrează în zidurile sonore, cadența pașilor lui Eminescu. Îmi aduc aminte de acele zile când l-am întâlnit pe teribilul personaj din Europa ascunsă, poet, gazetar, luptător și patriot, academicianul român Vasile din Cernăuți. Da, un patriot! Celor care adorm, sau se strâmbă la auzul acestui cuvânt Vasile le va spune cinstit ce înseamnă să nu ai somn până nu vorbești limpede limba română. Unde dominantă era, până nu demult, limba rusă și apoi cea ucraineană.
Pe această temă, Vasile cunoaște lecția tristeții, dar nu și-a pierdut curajul de a fi el. Vine în România, în țara lui de sânge, cu pașaport. Aduce cu el foșnetul fagilor din Bucovina înstrăinată. Este un arcaș sacerdot. Cavaler și rapsod al destinului înstrăinat. Nu vă supărați pe istorie, dragi vecini. Unii dintre voi au făcut-o, noi râvnim să o desfacem în numele libertății popoarelor. Trăim această acoladă istorică. Când a venit apă și la moara noastră. Alături, lângă Casa lui Aron Pumnul, dascălul lui Eminescu, stau frații de Cuvânt Ilie T. Zegrea și Ștefan Hoștiuc. Și mulți prieteni care știu ce reprezintă pământul pe care s-au născut. Apoi, Vasile Marina, de care mă desparte o apă ciudată, istoric și profesor universitar de naștere din Strâmtura de dincolo de Tisa. Acest intelectual admirabil, înzestrat cu o logică a istoriei perindată prin această parte de românime furată, este o voce autorizată a vorbi despre românii din Transcarpatia.
Da, Vasile Marina, de peste trei decenii ne spovedim lumii recente. Unii lideri ascultă, alții sunt surzi. Este apreciat în lumea în care trăiește, fiind prorectorul Universității Naționale din Ujgorod. Căreia, de câteva ori, i-am trecut pragul la invitația eminentului universitar. Din eșalonul vechi al românilor din partea dreaptă a Tisei face parte și energicul Vasile Ona-Jotu, care a fost, și rămâne, stindardul românilor din Maramureșul mușcat de istorie. Da, el a inițiat în 1990, drumul spre Alba Iulia al unor reprezentanți ai românilor din dreapta Tisei. Am fost acolo, dimpreună, la 1 Decembrie, și au fost luați în seamă după atâta vreme. Alături de cei doi Vasile, mai sunt și mulți Ioni. De la Ion Huzău, la Ion Botoș. Și multe doamne curajoase care au însemne adânci în relațiile românilor de peste apă. De la mătușa Viorica Lumei, dirijoarea corului Bisericii din Slatina, la Ana Borca, din Apșa de Jos, care și-a însușit temeinic istoria și etnografia României.
Și am trecut Prutul să-l aud pe istoricul Vasile Șoimaru, un intelectual semeț, care a realizat primul album despre românii din preajma României. În Noaptea Sfântului Vasile cel Mare, am trăit profund un timp al sărbătorii fără frontiere. De la Chișinău, am trecut Dunărea spre Valea Timocului, la Cobișnița lui Adam, apoi la Negotin și am urcat spre Banatul din altă țară, colindând la case de români din Uzdin, Novi Sad, Grebeneț. La Grebeneț m-am întâlnit cu umbra lui Vasile Popa (Vasko) unde stătea de taină cu verbul lui Nichita, care tocmai îi descifra geneza de mituri. Martor mi-a fost pe vremuri poetul Petru Cârdu, cu care am cutreierat coline lirice din Vârșeț. Și uite așa, am trăit, cu o profundă emoție ziditoare, sărbători fără frontiere.
Doamne, ce bine este să tră­iești în libertate cu cei dragi! An Nou cu bine!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.