Obiective turistice „ascunse” • Orașele maramureșene ascund atracții impresionante!

3
373

Conform ghizilor și pliantelor, dacă vizitezi Baia Mare ai de văzut Muzeul de Mineralogie, cel al Satului, centrul vechi și cam atât. La Sighet, Memorialul, centrul istoric, Muzeul Satului. La Vișeu, mocănița, în Borșa, pârtia de schi olimpică și Pietrosul. Și lista poate continua… dar e fadă și falsă. Orașele noastre ascund obiective absolut impresionante, fie ele istorice, naturale sau religioase.

Sighet

Un adevărat Babilon a fost și mai este adevărata capitală a Maramureșului istoric, drept pentru care trecem în revistă câteva locuri ce ar merita căutate, ca alternativă la cele… aglomerate. De exemplu, piața orașului, încă vie și plăcută, în ciuda mărfurilor „de import” omniprezente, dar dacă intri mai pe lateral, vezi celebra cârciumă unde s-a dres cu ciorbă de burtă, horincă și bere de doi bani marele reporter și bucătar Anthony Bourdain.

Tot în centru, poți vedea obeliscul Ostașului sovietic, reciclat, căruia i s-a pus o cruce, până una alta… Dar ai biserica reformată, cea cu lupii presupus masonici, cea mai veche biserică din Maramureș datată în secolul 14!

Sau Monumentul Săpunului, ori gara tristă, uitată de vremi. Un obiectiv trist este statuia eroului Leonard Mociulski, cel care a întemeiat corpul vânătorilor de munte din România. Plusăm cu Curtea Veche, de secol 18, cu Mănăstirea Piariștilor și ar mai fi destule.

Vișeu și Borșa

Nord – Estul județului a avut o istorie fulminantă, deci ar fi nedrept să luăm Vișeul ca punct de plecare al Mocăniței doar, iar Borșa pentru o țâră de schi și pentru Pietrosul. Pentru că la Vișeu ai cimitir al țipțerilor cu tot cu porțiune a soldaților germani uciși aici în cele două războaie mondiale, culmea, vecin cu un imens cimitir evreiesc.

Sau gara veche, de unde au fost deportați mii de evrei. Sau chiar Primăria, fostă casă a familiei nobile Pop Șimon/Șimonoaie. Borșa? Are două cimitire militare multinaționale, locații naturale mai puțin căutate, dar impresionante gen Șaua Știol, Valea Rea, sau zona Prislop, cu tot cu fortificațiile rămase în urma liniilor frontului în cele două războaie mondiale. Plusăm cu „alte cele de văzut” în cele două orășele de pe Valea Izei. Săliștea cu bisericile vechi surori, Susani și Josani, cel mai vizibil loc unde se poate observa mutarea vetrei satului după nevoi (inclusiv năvăliri tătărăști sau dezastre). Dar și pentru superba trecere de la Valea Drăguiesei, unul din locurile ascunse ale căii ferate legendare Salva-Vișeu. Dragomireștiul are de arătat mai multe pe Valea Baicu, odinioară leagăn și casă a celor mai longevivi partizani anticomuniști ai Maramureșului, decât la… Muzeul țărăncii, să zicem.

Sub Gutâi, dar la sud

De cealaltă parte a Gutâiului, Baia Sprie are de arătat mai mult decât lacul Albastru, Mogoșa ori Șuiorul. Are fosta inimă a orașului-Dealul Minei, cu celălalt lac albastru și galerii, are Grădina de Piatră, are, pe la mina Șuior, cel mai firesc acces spre Creasta Cocoșului. Cavnicul are nu numai Logolda și Stâlpul Tătarilor ori pârtiile, cât vârfurile Cei Trei Apostoli, drumul spre Băiuț ori cascada Piciorul Cailor, singura din România ce izvo­răș­te din gură de mină! Mai la șes… Seiniul are cetate străveche, sinagogă, pădure eminesciană. Ulmeniul are podul imediat relicvă (n.r.-o simplă glumă, nu o răutate…), Șomcuta Mare are zona Buteasa, cu trei sate surori superbe, dar total diferite (Codrul Butesii, Buteasa – Râu și Buteasa).

În altă „țară”, Târgu Lăpuș are de arătat multe de tot, în afara salbei de mănăstiri cu care se laudă. Superbe sate de deal gen Inău, Boiereni, Cufoaia, Groape, cu legende, povești și peisaje. Sau defileul Lăpușului. Ori pășunea bivolilor de la Rogoz. Și lista poate continua. În fine, Baia Mare. Care e mult mai interesant decât pare. Sărim peste șabloane și ne uităm spre toate intrările spre munți, de la a Borcutului cu castelul Pocol, până la Firiza-Blidari, cea cu lac/acumulare, păstrăvării, nenumărate cascade. Sau minele vechi de pe Dealul Crucii. Să nu uităm Muzeul de Artă. Ba chiar Craica, un muzeu viu al… al… modului în care au trăit (sau nu) strămoșii noștri sau Centura cu oferta ludică (n.r.-altă glumiță fără urmă de răutate). Altfel spus, orașele Maramureșului au mult mai multe de oferit decât arată pliantele, decât li se arată turiștilor grăbiți. Or, dacă nu le descoperă ei, de ce n-am face-o noi?!?

3 COMENTARII

  1. …asta o spuneti in calitate de frate de ziarist veritabil, imi imaginez, nu de „ziarist veritabil”, ma faceti sa rad… O scriu in calitate de etern turist in Maramures. SI da, si eu am facut cateva ture de ghid pentru straini de diverse limbi si au fost surprinsi de cate lucruri nu li s-a spus in alte situatii/ture.

  2. Ați vorbit cu vreun ghid profesionist? Știți cumva numele ghizilor de turism din Maramureș? Ia-ți contactat? Pe toți?
    Nu? Atunci vă rog să nu mai generalizați. Aruncați, pe nedrept, o pată pe această branșă, infinit mai informată decât unii care ocupă locul ziariștilor veritabili.
    Mulțumesc și la mulți ani!
    Teofil Ivanciuc, ghid de turism

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.