6 comune din zona Codru s-au asociat pentru introducerea gazului

0
383

Introducerea rețelei de gaz se numără printre prioritățile primăriei din Asuaju de Sus în acest an. Pentru mulţi localnici, renunțarea la încălzirea pe lemne ar fi de un real ajutor, iar oferirea tuturor utilităților ar atrage automat și investitori.
În acest sens, 6 comune din zonă s-au asociat pentru a le creşte şansele obţinerii finanţării. Este vorba despre Băiţa de sub Codru, Ariniş, Bicaz, Băseşti, Oarţa de Jos şi Asuaju de Sus. Proiectul de gaz va fi depus atât pe Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, cât şi pe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
„Am făcut proiectul pentru gaz, pe toată zona. Acum să vedem când şi unde îl depunem. Noi avem asociaţia comunelor din Codru. Cele şase administraţii ne asociem să fim eligibile pentru gaz. În mare parte, fiecare comună şi-a cam aranjat infrastructura rutieră. Dacă ar fi şi gaz, atunci ar fi o oportunitate şi pentru ca investitorii să vină şi să dezvolte afaceri şi la noi. Până acum, când auzeau că nu există gaz, spuneau pas”, a precizat Vasile Boitor, primarul din Asuaju de Sus.
Pe lângă introducerea reţelei de gaz, conducerea primăriei speră să obţină fonduri şi pentru continuarea reabilitării drumurilor comunale, ce au rămas încă nemodernizate. Mai sunt circa 5 km de carosabil ce ar trebui asfaltat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.