Încasări mai mari în 2021 la OCPI Maramureş

0
49

Veniturile obţinute de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Maramureș au crescut cu peste 30% anul trecut, comparativ cu 2020.
Principalul motiv îl reprezintă volumul mai mare de lucrări pe acest segment, spune conducerea instituției.
„Având în vedere faptul că în cursul anului trecut, numărul solicitărilor la instituţia noastră a crescut cu 34,9% faţă de perioada similară a anului 2020, au crescut şi încasările corespunzător, sens în care, în 2021 am înregistrat o creştere a încasărilor cu 33% faţă de anul precedent. Toate încasările pe care le face OCPI se constituie buget propriu al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, din care se fac toate plăţile, atât cele care privesc salarizarea personalului, cât şi cele ce privesc întreţinerea şi funcţionarea, dar nu în ultimul rând, tot din aceşti bani, se plăteşte realizarea cadastrului sistematic pe sectoare cadastrale şi, bună parte, pe întreg UAT-ul, lucrări ce se fac în localităţile din ţara noastră”, a explicat directorul Ovidiu Ştefan.
Un aspect important care mai ajută la creşterea încasărilor este şi cel legat de digitalizarea din cadrul instituţiei. În acest fel, atât populaţia, cât şi specialiştii în domeniu, au un acces mult mai uşor la documente, dar automat şi plăţile se efectuează mult mai rapid.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.