Mi-a ieșit în cale Eminescu

0
97

Astăzi îmi amintesc ce spunea, cu evlavie și prețuire, Nicolae Steinhardt: „Îl iubesc pe Eminescu. Ziua de 15 ianuarie e pentru mine o zi sfântă! Nu uit, când sunt la București, să depun și eu o floare la statuia din fața Ateneului, opera sculptorului Gheorghe Anghel.” Au mai făcut-o și alții, inclusiv eu, într-un mijloc de ianuarie, la îndemnul prozatorului Sorin Titel. Apoi am scris, cum m-am priceput, despre starea de spirit, transmisă prin vreme, de opera Poetului. În aceste zile mă gândeam la un text, pentru Ziua de astăzi. Așa că frământat de idee, la chioșcul de ziare, din drumul meu, am văzut o carte care tocmai apăruse: „EMINESCU, ziarist politic”, scrisă de prietenul Maramureșului de la Iași, scriitorul Cassian Maria Spiridon. Cum toată lumea care-l apreciază pe Eminescu recită poezii, ori compune cântece pe versurile lui, m-am gândit să prezint, pe scurt, cartea prietenului meu. Că doar mi l-a scos în cale pe Eminescu, gazetarul.
Nu uit că profesorul meu de literatură română, cu care mi-am dat și licența, eminescologul Al Oprea, a scris prima carte despre Eminescu ca jurnalist. Asta se întâmpla în urmă cu patru decenii. Într-o altă lume a receptării lui Eminescu. Cartea lui Cassian Maria Spiridon privește jurnalismul politic eminescian din perspectiva acestei vremi. Sau mai bine zis, în comparație cu lumea românească a lui. Autorul nostru își deschide cartea cu aprecierea: „În publicistica eminesciană, chestiunile cu caracter politic au cea mai mare pondere, paginile dedicate acestei problematici sunt copleșitoare ca număr, față de cele în care tematica o reprezintă cultura, religia, învățământul. Perioada în care a scris poetul era una de permanente schimbări, de formare și modernizare a tânărului stat afirmat la gurile Dunării, a Războiului de Independență și proclamării regalității, a unei democrații încă nestabilizată, a luptei fără scrupule dintre partide, a corupției generalizate, a adoptării unor forme legislative și de organizare apusene, fără adaptare la specificul național, în refuzul unei integrări organice.”
Nu vi se pare, păstrând proporțiile timpului, că se aseamănă cu vremea noastră? Se știe că patosul poetului i-a deranjat pe mulți. Și încă acuzațiile nu au apus. Cred că Eminescu trebuie citit, în primul rând, în cheia timpului său. Dar multe idei au străbătut vremea. Și se lovesc de noile doctrine politice, de viziunile altora despre noi. Scrie Eminescu: „Constatăm, mai înainte de toate, că românii nu sunt coloniști. Venituri, oamenii nimănui. Ci pretutindeni unde locuiesc sunt autohtoni, populație nemaipomenit de veche, mai veche decât toți conlocuitorii lor (…). Daci sau romani, romani sau daci, indiferent, suntem români și punctum.” Crede poetul-ziarist: „limba și naționalitatea românească vor pieri deodată cu românul material, prin stingerea prin moarte și fără urmași a noastră nu prin deznaționalizare și renegare.”
În carte, autorul analizează câteva constante ale gândirii eminesciene, pe care le vom întâlni, într-o formă sau alta, în întreaga sa operă politică. Aduce elogii poporului din care face parte, care are o inteligență caldă și deschisă adevărului. De aceea se situează de partea poporului istoric. Pledează pentru clasa de mijloc, din care el însuși făcea parte. Ascultați ce scria Eminescu: „M-am convins că acea ură în contra trecutului, acea aruncare în apă a tuturor tradițiilor, acel abis creat între trecutul de ieri și prezentul de astăzi nu e un rezultat organic și necesar al istoriei române, ci ceva factic și artificial.” Parcă este scris pentru aceste vremuri. Ne poticnim de curente de gândire asemănătoare. Crede că a pune principii greșite în mâna unor oameni onești sunt mai folositoare decât principii foarte bune în mâinile unor panglicari. Scrie despre oameni care doresc binele statului.
Cartea prietenului din Iași are un cuprins incitant. Scrie despre un conservator liberal, despre românism și naționalism la Eminescu, despre cultură și națiune, religie și publicistică. Sunt analizate opiniile lui economice, părerile despre Transilvania, Bucovina și Dobrogea. Concluzionând marile valori ale trecutului național, credința în neam și Dumnezeu, dreptul românilor de a se afla laolaltă și multe altele, constituie corpusul gândirii sale politice și economice. Cartea a apărut dimpreună cu ziarul „Jurnalul național”, la Editura Hoffman. Așa m-am întâlnit cu Eminescu în preajma zilei sale de naștere. Am citit cartea și m-am bucurat că mi-a ieșit Eminescu în cale, sub această formă. Este o fericită receptare a ziaristului politic Mihai Eminescu. De citit, de cumpănit și putem găsi frapante similitudini cu vremea noastră.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.