Acasă, la tinerii eminescieni

1
404

Pe 15 ianuarie s-au împlinit 172 de ani de la nașterea celui pe care „Dumnezeu l-a sorbit din popor, cum soarbe soarele un nour din marea de amar.” Instituțiile de cultură din Maramureș, cu toată pandemia, au făcut publice manifestări dăruite acestui măreț fapt al culturii române: ivirea pe lume a poetului Mihai Eminescu. Fiecare a făcut, cum s-a priceput. De puțină vreme încoace, sufletul meu este acreditat proiectelor literare ale tinerilor, elevi de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare. Apropierea a început anul trecut, cu Nichita Stănescu, și, iată, acum continuă cu Mihai Eminescu. M-au fascinat sincer tinerii eminescieni, deoarece sunt de o previzibilă sobrietate, căutători de detalii mai puțin cunoscute în corpul subiectului, preciși în idei, convingători, curajoși.
Ce să-mi doresc mai mult? Decât să aflu că în jur au loc certitudini tinerești întru cultură. Este tocmai averea de încredere pe care mi-o argumentează acești tineri. Or mai fi și alții, la fel de îndrăzneți, dar eu scriu despre locul în care am fost invitat, despre ce am văzut, am ascultat și am tresărit. Mai nou, evenimentele literare din Colegiu gravitează în jurul Cenaclului „Voci eminesciene”, condus de elevul Bogdan Vanca. În care mă regăsesc peste timp. Care coagulează elevi și profesori, într-o armonie căutătoare. Și de Ziua lui Eminescu și-au dat dreapta măsură a cinstirii patronului lor spiritual. M-au invitat, și m-am dus cu toată rigoarea pandemiei. Am dus cu mine un portret al lui Eminescu făcut de prietenul lui, I.L.Caragiale: „Era o frumusețe! O figură clasică încadrată de niște plete mari, negre, o frunte înaltă și senină, niște ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând și adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o icoană; un copil predestinat durerii; pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.”
Sub acest portret, președintele Cenaclului a anunțat scenariul manifestării: „Eminescu și eminescienii.” Am reținut secvențe din derularea lui. Profesoara Monica D. Cândea a vorbit despre semnificația acestei zile astrale pentru literatura română, dar și importanța Zilei Culturii Române. La întâlnirile de acest gen, din cadrul Colegiului, profesoara de muzică Alina Andreicuț sporește emoția și aura prin inspirate și adecvate melodii. De data aceasta, creația eminesciană i-a prilejuit o armonie aparte, reușind să ne transmită vibrația cuvântului și prin cuceritorul spirit al muzicii. Melodia pe versurile poeziei „Lacul” și acum mai cântă în mine. Corul Colegiului s-a arătat un personaj important în cadrul manifestării. Între scenă și sală au vibrat acordurile de chitară, tandru mânuită de Nicole Bărbuș.
Am mai decantat două secvențe memorabile. Într-una, elevii au citit poezii de Eminescu, iar în cea de-a doua tinerii au recitat versuri din propria creație, dedicate patronului lor spiritual. Eleva Camelia Maria Nistor, autoarea volumului „Cheia către infinit,” apărut anul trecut, a deschis recitalul poemelor originale. Stilul tinerei poete este argumentat de substanța lirică din volumul amintit. Cu un univers liric de luat în seamă, au venit în fața noastră elevele Laura Petruș și Teodora Mugur. Mi-a reținut atenția și poemul în proză, scris de Nicole Bărbuș, cu personaje antice puse într-o ecuație contemporană. M-a convins și poezia Amaliei Iațuc. Bogdan Vanca, cu adecvate intervenții, care au dat coerență manifestării, a citit și a recitat poeme care au rimat cu spiritul întâlnirii. Ilustrată și de o expoziție de desene, cu reflexii eminesciene, pregătită de profesoara Cristina Retteghi.
În sală, susținând trăirea și implicarea elevilor, au fost profesorul Adrian Bledea, directorul adjunct al Colegiului, profesoara Ramona Fonai, profesoara Monica D. Cândea și profesoara Alina Andreicuț, amintite înainte, cu rosturi importante în alcătuirea acestei luminoase întâlniri sub semnul lui Eminescu. Profesorul Adrian Bledea, directorul adjunct al Colegiului, i-a îndemnat pe elevii săi să se apropie de poezie, de cultură. Și-a amintit de profesoara dumisale, Doina Voinea, din Marmația, care i-a îndemnat pe elevi spre lectură. Da, citiți!, le spunea profesoara Voinea. Eu le-am amintit despre adorația lui Nichita Stănescu pentru Eminescu. În care Nichita ne îndemna „Atâta să nu uitați/ că el a fost un om viu/ pipăibil cu mâna./Atâta să nu uitați/ că el a băut cu gura lui/ că avea piele/ îmbrăcată în ștofă.”
O întâlnire matură, emoționantă, de ținut minte. Spre folosul tuturor. S-a întâmplat acasă, la tinerii eminescieni.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.