Borșa se transformă! Aflux de turiști de la începutul anului

0
242

Drumul pe care l-a urmat „noua” stațiune turistică Borșa este unul neașteptat de bun încă de la început. O arată cifrele înregistrate în acest an, după inaugurarea telegondolei și a pârtiei olimpice de schi: mii de turiști zilnic, cazări ocupate în totalitate, atât în oraș, cât și în împrejurimi.
Administrația locală este mândră de ce a realizat, deși nu a fost deloc ușor până acum: „Borșa se transformă în stațiunea turistică cea mai dorită, un adevărat motor de dezvoltare al zonei. Miile de turiști care au ocupat în ultimele zile tot și în oraș, dar și în zonă, îmi demonstrează încă o dată că suntem „pe drumul cel bun”.
Când am decis să reiau proiectul „Telegondola” nu au fost mulți cei care au crezut în mine. Am muncit mult, iar rezultatele se văd deja. La două săptămâni de la inaugurare, turiștii se înghesuie și asta înseamnă dezvoltare pentru toată lumea: unități turistice de cazare, alimentație, servicii etc. Nu pot să nu mă întreb cum și unde ar fi fost orașul nostru astăzi, dacă acest proiect ar fi fost finalizat în urmă cu mai mulți ani! Nu sunt nostalgic, dar avem tot ce ne trebuie să concurăm cu orice stațiune din Austria sau Elveția. Avem cu ce și am demonstrat și că putem să facem asta”, a subliniat Ion Sorin Timiș, primarul din Borșa.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.