Cuvintele și starea de spirit

0
89

Îmi place spectacolul tăcut al străzii! Marea durere a privirii este că se lovește de masca de protecţie care dăunează grav frumuseții. Trebuie să-ți antrenezi imaginația pentru a deduce ce se ascunde sub recomandata fâșie de pânză. Începem să ne bucurăm când suntem recunoscuți pe stradă. Ne cunoaștem după cuvinte. Că fiecare avem o muzică proprie a cuvintelor. Și totuși îmi place viața străzii. Mai schimbi o vorbă prin mască, afli starea de spirit a omului. Schimbi păreri fugare, afli informații despre cunoscuți, te mângâi cu vreo bucurie, te întristezi de moartea apropiaților. Sunt atras de părerile semenilor despre lumea în care trăim, despre cei care ne conduc vremelnic destinele.
De la începutul anului am adunat păreri ale celor din jur. Fără reportofon sau carnet de reporter. Am rugat memoria mea, cât a mai rămas, să le țină locul. Așa am ajuns la acest peisaj sufletesc, format din mărturisiri ocazionale. Țin să spun că fiecare idee exprimată aparține unei persoane preocupate de mersul treburilor țării, fără a-și dori numele în scris. Dorința lor este să se îndrepte strâmbătățile, dar să nu uităm nici de pustiul de bine. Poveștile lor sunt detalii mici dintr-un tablou mai mare. Opiniile conturate nu sunt neapărat originale, ci au patentul surselor la îndemâna tuturor. Totuși, vehemența cu care sunt exprimate unele dintre ele atestă însușirea lor. Oamenii mei trecători sunt proeuropeni, asta nu-i împiedică să aibă păreri.
Spun unii dintre ei că am ajuns să trăim într-o societate defectă, în care aprecierea omului se face prin prisma banilor. Nu contează cum îi faci, bani să fie! Așa s-a ajuns la o competiție a trufiei. Cine nu reușește să ajungă peste acest piedestal nu este luat în seamă, ba chiar disprețuit. Or, unui om cu muncă cinstită, cu valoarea omeniei, îi provoacă o reală suferință. Am detectat în resortul stării de spirit refuzul de a accepta condiția de umili. Să fim mai demni, să avem parte de resursele noastre, să stopăm înstrăinarea pământurilor, să punem preț pe produsele românești. E timpul să avem un cuvânt de spus în Europa. Chiar cuvintele nerostite pe această temă fac să avem o stare de spirit tremurătoare.
Am constatat o preocupare serioasă față de îndatorarea țării. Asta ne face să stăm cu capul plecat, să avem atitudinea de învinși. Unul dintre trecători mi-a spus, a auzit undeva, că vom ajunge să primim pensii de la Bruxelles. Asta da, demnitate națională! Pe această temă sunt multe păreri. Cum ar fi confiscarea sentimentului național în scopuri politice. Se face abuz de cuvintele sfinte, rostite de oameni cu care nu dorești să te asociezi. Patriotismul este purtat de ipocriți, strigă că sunt mari români, dar nu luptă pentru țara reală. Cu cât mai mulți patrioți de serviciu, cu atât se tulbură starea de spirit. Puțini luptă pentru o țară în care să fim laolaltă, o țară care să-și apere cetățenii. Și așa au intervenit durerile cotidiene, care ard acum sufletul omului. Agresiunea celor care au fabricat facturile imposibile pentru omul de rând este rana sângerândă a acestui început de an. De unde vine această povară? De la ai noștri, de la alții?
Deocamdată plutim într-o ciudată stare de spirit, cu multe întrebări și fără un răspuns limpede. Este absurdul acestui început de an. Am auzit cuvinte dintre cele mai colorate, care conțineau disperare și dispreț pentru oameni necunoscuți. Că am fost târâți într-un anonimat al răului, în care nu te poți lupta nici cu morile de vânt. Paradoxal, parcă ne-am obișnuit cu pandemia. S-a conturat o viziune, străină mie, că suntem mai frumoși cu mască. Se simte, totuși, încordarea în oameni. Sunt comentarii despre faptul că școala nu mai este școală, serviciul a devenit crispat, starea de spirit tulburată. Aici avem nevoie să fim împreună. Aici cuvintele pot fi salvatoare. Un cuvânt așezat frumos, venit din sinceritatea sufletului, un cuvânt înflorit poate lumina starea interioară a aproapelui.
Parcă nu avem timp să ne spunem cuvinte frumoase. Le transmitem, prin forma fără emoție directă. Fără îmbrățișări de prieteni. E bine și așa, decât defel! Am adunat multe păreri despre starea de spirit din satul românesc. Satul maramureșean care se vrea o complexă pensiune. Unde se mai ivesc valori de luat în seamă. Dar fiecare generație se regăsește în lumea pe care și-o zidește. Eu, ce să mai zic? Am crescut în prețuirea valorilor care m-au adus până aici. Am învățat de la viață că o vorbă bună cântărește cât un colț de rai. Și multe ar mai fi de spus. Continuați dumneavoastră cu gândurile, dragi cititori!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.