Maramureșul sălbăticit! Natura recâștigă teren, se șterg urmele industrializării și nu numai!

1
336

Odată ca niciodată, Maramureșul era 70% pădure. Nu mai visăm la așa ceva, pentru că civilizația a cerut spațiu. Nu e ceva nou…strămoșii noștri au început cu agricultura, Roma Antică a adus urbanismul, Evul Mediu a adus castelul, biserica și mănăstirea, umanismul a încercat o reîntoarcere la valorile Romei, cu vila romană înconjurată de verdeață, iar Revoluția industrială ne-a adus acolo unde suntem acum. Într-un dezastru ecologic, cu natură suferindă, animale pe cale de dispariție și cu încălzire globală. Bine bine, dar Maramureșul cum stă?

Maramureșul s-a aliniat

Ceva mai încet ca alții, dar ulterior în pas alert, Maramureșul s-a aliniat. De la satele cu case de lemn și de lut, încet, secolul XX a adus de toate cele. Agricultura s-a extins în defavoarea pădurilor. Au început să apară construcții monumentale, apoi rețele de transport. Apoi a început să apară industria mare.

Sigur, toate acestea existau, dar la scară mai mică. Drumurile erau în cel mai bun caz pietruite, o rețea majoră de transport era Vaserul/Vișeul/Tisa, pentru bușteni și sare. Fabrici? De cherestea eventual, apoi Phoenixul și altele aferente mineritului. S-a trecut de la șteampuri și mici flotații la industrie mare. Cu urmările pe care le știți. Vă mai amintiți ploile acide și aerul irespirabil din Baia Mare a anilor 80?! Odată cu nevoia de civilizație și de confort au mai apărut abuzuri asupra naturii. Primul este utilizarea tuturor surselor de apă dulce. Ba și a celei sărate, în Maramureș. Apoi, nevoie de supraproducții a dus la contaminarea solului cu chimicale. În fine, ajunși la timpul prezent, cel mai recent efect al nostru asupra naturii, de 2-3 decenii încoace mai vizibil, este producția de deșeuri. Și nu mai e nici un secret că Maramureșul nu s-a sfiit să facă toate aceste abuzuri. Atragerea tuturor surselor de apă pentru alimentări a satelor și orașelor a dus la debite mărunte ale râurilor. Mineritul a lăsat în urmă iazuri, halde, ape industriale, până la timpul prezent. Agricultura excesivă a otrăvit terenuri. Construcții odinioară utile zac acum în ruină. Am făcut drumuri și unde nu era cazul și am făcut căi ferate care acum nu mai există. Avem în natură steril, cianuri, metale de tot felul, avem nitrați din agricultură, emisii de gaze de eșapament din cauza înzecirii parcului auto.

Deșeurile de canalizare se scurg în râuri, filtrate sau ba. Ele hrănesc alge care consumă oxigenul din râuri și omoară ihtiofauna. Nevoia de lemn din noua industrie „înfloritoare” a județului, producția de mobilier în sistem Lohn, distruge pădurile în ritm galopant. Pe orice rută din Maramureș mergi, fie Codru, Chioar, Lăpuș sau Maramureș istoric, este practic imposibil să nu te întâlnești cu cel puțin un camion cu bușteni. Zi sau noapte.

Se apără Natura?

Vestea bună este c-a început să se apere. Anume mutații în comportamentul nostru recent i-au dat Naturii un respiro, o gură de oxigen. Pe alocuri, NATURA CHIAR ÎNVINGE!!! Încercăm să ilustrăm cât de mult ceea ce vom enumera acum. Iazuri ecologizate oficial sau altele împădurite singure arată deja ca dealuri sau păduri tinere, e cazul celor de la Borșa-Cisla, Cavnic, Șurdești. Sau aduc a delte/lacuri, cum e cazul iazului cu baltă cu păsăret și stuf de la Bozânta. Uneori, apele de mină creează viață, cum e cazul cascadei Piciorul Cailor, ce dublează debitul râului Cavnic. Fostele mine sau fabrici devenite ruine încep să aibă viață sălbatică proprie. Curtea combinatului Phoenix e aproape o junglă, la fel a IMRAUT-ului, clădirile minelor din județ încep să se dărâme și sunt copleșite de vegetație, fie că vorbim de Ilba sau de Borșa. Fostele clopote ale exploatărilor de sare au devenit lacuri prin surpare, iar în cazul Coștiui, o altă surpare a acoperit total urmele, lacul sărat a dispărut! Până și barajele, care dispar foarte greu, arată urme clare de revenire în sânul naturii: acumularea Firiza se colmatează încet dar sigur, barajele de retenție de pe Repedea sunt deja colmatate.

Avem în Maramureș nu doar fabrici și mine care se degradează și se dărâmă încet, avem și unități militare gen Borșa, ba se șterg deja și urmele cazematelor de beton de pe linia frontului de la Prislop! Peste toate însă, apa are marele merit de a șterge urme. Lasă, dar le și șterge. Urmele inundațiilor de pe Ruscova și Vișeu? Nu-s. Drumuri vechi ce s-au întâlnit cu apele? Nu-s. La fel, vegetația a reușit să revină în locuri destul de imposibile.. pe halde de steril, a copleșit căi ferate nefolosite, drumuri de genul celui de Săpânța-Blidari sau al celui de la Groșii Țibleșului spre Lăpuș. Pădurea tăiată masiv la Borșa Prislop sau la Baia Borșa își revine miraculos.

Dacă e lăsată în pace, evident. Chiar și râurile ce nu sunt abuzate cu ape orășenești și cu gunoaie își refac vegetația. Pășunile și dealurile ce n-au mai fost cultivate devin încet lăstărișuri, apoi păduri tinere. Ce rămâne încă grav este ideea depozitului de gunoi, care va continua să polueze. Ape, aer, sol. O primă lecție am luat, Natura s-a răzvrătit și a oprit depozitul de la Fărcașa, cu alunecări de teren. Dar e o luptă inegală. Natura cere timp, iar noi generăm gunoi cu furie.

În fine, animalele

Toate abuzurile asupra Naturii au afectat și viața sălbatică din Maramureș. A început cu „directiva” socialistă de masacrare a lupilor, care a stricat echilibrul. A urmat mai recent explozia efectivelor de mistreți, dată de diverși factori printre care apropierea pădurilor tinere de pe dealuri de culturile sătenilor, apoi pesta porcină care i-a redus aproape total. Acum, avem o creștere a numărului de căprioare, dar o scădere a cervidelor mari. A început și o creștere mare a numărului de urși, ba apariția lor în zone neașteptate. La fel, revin lupii și au venit, aparent dinspre Polonia nu dinspre Delta Dunării cum se presupunea (ne spun cunoscătorii Vasile Timur Chiș și Ionică Pop) atât șacalii, cât și cormoranii.

Reducerea activității pe râuri a readus o explozie a păsăretului, avem egrete, stârci cenușii, berze, lebede, pescăruș albastru și nenumărate alte păsări superbe. Peștele încă e suferind, așteaptă probabil încă o pandemie, să stăm cuminți și să nu poluăm… Primul semn bun, au revenit castorii, pe Lăpuș, pe Iza, pe Vișeu, pe Tisa. Ba uneori, puterea distructivă a omului întâmpină o opoziție foarte puternică a naturii, una pe care omul chiar se bazează. E cazul incendiilor voite de vegetație, ale căror urme le șterge Natura în săptămâni uneori, e cazul imploziei numărului de mistreți șamd. Peste toate, ca o concluzie, suntem mici în fața Naturii. Ca civilizație, ca un întreg, suntem distructivi din cale-afară. Ca persoane, statutul nostru de specie dominantă și de vârf de lanț trofic pălește în fața unei simple întâlniri cu un mistreț, ca să nu zicem urs…

1 COMENTARIU

  1. Natura este foarte puternica si o sa-si revina mereu. Aia e sigur. Nu e sigur ca oamenii o sa reziste. Multa regenerare gasiti si in zona culmea Prisnel, dealurile din jurul Curtuiusului, Boiul Mare Vima etc. zeci sau sute sau mii de hectare de paduri viitoare.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.