99 de școli vor granturi în vederea reducerii abandonului școlar în Maramureș

0
27

99 de unități de învățământ din Maramureș au aplicat pentru schema de granturi din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), inițiat de Ministerul Educației în cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată”.

• fiecare grant va avea o valoare de maximum 200.000 euro

Unitățile de învăță­mânt provin atât din mediul rural, cât și din cel urban. Iată câteva exemple de unități ale căror înregistări au fost validate: Școala Gimnazială ”Dimitrie Cantemir” Baia Mare, Colegiul Național ”Vasile Lucaciu” Baia Mare, Școala Gimnazială ”Petre Dulfu” Baia Mare, Școala Gimnazială ”Regina Elisabeta” Băiuț, Școala Gimnazială Chelința, Liceul Tehnologic Ocna Șugatag, Școala Gimnazială Recea, Colegiul Național Pedagogic ”Regele Ferdinand” Sighetu Marmației, Liceul Tehnologic ”Traian Vuia” Tăuții-Măgherăuș etc. Programul vizează implementarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE) prin acordarea de granturi, în două runde, unui număr estimat de 2.500 de unități de învățământ de stat de nivel gimnazial, cu risc mediu și crescut de abandon școlar, identificate prin proiectul „Dezvoltarea unui sistem integrat de prevenire, intervenție și compensare pentru a crește participarea școlară”. Fiecare grant va avea o valoare de maximum 200.000 euro, în funcție de numărul de elevi înscriși și gradul de marginalizare a localită­ții, și va fi implementat pe o durată de trei ani.

• milioane de euro pentru formarea angajaților din preuniversitar

Unitățile de învăță­mânt care vor beneficia de aceste granturi vor fi stabilite prin ordin al ministrului Educației, iar până la finalul lunii martie, primele 750 de unități de învățământ vor beneficia de finanțare. Complementar cu granturile directe în suma totală de 500 milioane euro, PNRAS prevede suma de 43 milioane euro pentru formarea a 45.000 de angajați din învăță­mân­tul preuniversitar. Formarea implică metode și tehnici de reducere a abandonului școlar, iden­tificarea nevoilor și abilităților elevilor, abordări didactice centrate pe elev, competențe interculturale și evaluare formativă. Cele 7 module de formare disponibile sunt: utilizarea modulului MATE, programe remediale, comunități de practică, învățarea fără limite, observare la clasă, coaching pentru diriginți și leadership pentru directori.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.