Costică Buceschi, discuții avansate pentru preluarea Gloriei Bistrița?

0
91

Zilele trecute, tehnicianul băimărean Costică Buceschi a întrerupt colaborarea, după numai șase luni, cu campioana Turciei Kastamonu Belediyesi GSK, din cauza parcursului nesatisfăcător din grupele Ligii Campionilor, unde echipa turcă a înregistrat eșecuri pe linie.
Locul antrenorului român a fost luat de turcul Hakan Gunal, antrenor care a mai pregătit-o pe Kastamonu în 2017, 2018 și 2019.
Cu un CV bogat, Costică Buceschi se pare că nu va sta mult timp pe bară, mai multe formații din campionatul intern fiind interesate de serviciile băimăreanului. Dacă imediat după plecarea din Turcia se zvonea că acesta ar fi în negocieri avansate cu Gloria Buzău, în cele din urmă echipa buzoiană l-a ales pe Adrian Chiruț, fost tehnician al grupării masculine CSU Suceava.
Costică nu s-a arătat deloc dezamăgit de ratarea acestei oferte, fiindcă ar fi primit una mult mai interesantă și, totodată, mai aproape de casă. De la Gloria Bistrița, echipă despre care se spune că este extrem de insistentă pentru a-și asigura serviciile băimăreanului începând din această vară. Negocierile ar fi destul de avansate, bistrițenii dorind ca echipa să fie pregătită de un tehnician român valoros, iar Costică Buceschi se pare că se pliază pe strategia gândită de conducerea clubului. La nivel de lot, bistrițencele au semnat cu Bianca Bazaliu, transferată din această iarnă, Cristina Laslo (CS Minaur) și cu Yulyia Dumanska (Podravka), ambele urmând să se alăture proiectului din vara acestui an.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.