Lucian Perța și regatul parodiei

0
105

Cu Lucian Perța nu-mi pun mintea, fiindcă știu că ies un om învins. Lupta lui cu poemele confraților este o formă de a dobândi noi teritorii lirice. Este un lirism care poartă marca Lucian Perța. Unora li se poate părea parodia o poezie întoarsă pe dos, dar și un fel de prelungire a înțelesurilor râvnite de autorii originali. Până la bardul din Vișeu de Sus, parodia era risipită prin unghere discrete ale literaturii, era un simplu zâmbet în prier, o adolescentă în căutarea unui tânăr efeb. Lucian a intuit la vreme că lumea unui poem este mai reală decât convenția acestei vieți, văzută prin simțuri. El a inventat logodna poemului cu parodia, care nu se nuntesc, dar fiecare carte este un banchet cu lume multă și lumini îmbrățișate.
Îmi aduc aminte de o Noapte de An Nou, de la Sighetu Marmației, lângă pomul împodobit al familiei Perța. Cu mama, cu tata, cu Lucia și evident Lucian. Cred că atunci a fost singura noapte fără parodii. Apoi am luat-o, fiecare, pe drumurile vieții, ostenind să ne asigurăm bucata de pâine, după datina străbună. Când m-am reîntâlnit cu Lucian, purta un elegant costum de parodist, făcut de marii croitori ai Clujului, cu o pălărie solemnă, care niciodată nu-i zbura de pe cap. Cu acea pălărie de mușchetar vișeuan a intrat în istoria literaturii. Și când a ostenit la această carte, pe care o am sub privire – „Parodia fără frontiere”, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2022, borurile celebrei pălării i-au ocrotit cuvintele parodice. Avea nevoie de o protecție specială, deoarece parodistul s-a mutat în Vestul țării, procedând la transfigurarea întru parodie, a multor poeme publicate în revista Familia de la Oradea, în perioada 1999-2019, când celebra revistă a fost condusă cu profesionalism de poetul Ioan Moldovan.
După ce a hălăduit, precum Vodă pe la Cotnari, pe la Zalău, Cluj, Iași, Târgu Mureș, Bistrița și Satu Mare, Lucian și-a mutat capitala regatului său parodic la Oradea. Trebuie spus că din fiecare așezare culturală amintită ne-a dăruit o carte. Fiecare cetate culturală, prin care a poposit Lucian, are o revistă culturală cu respirație națională. Și oameni de valoare și nădejde prietenească. Distinsul nostru prieten, valorosul poet echinoxist, Ioan Moldovan, scrie prefața la cartea izvorâtă din iubirea de revista Familia. Cu îngăduința lui, reproduc un text excelent, potrivit, provocator, care pune într-o ramă inedită portretul lui Lucian Perța. Menționez că Ioan Moldovan îl cunoaște pe Lucian de pe când era fondator și corifeu al „Școlii ludice”, din vremea studenției clujene, când a contribuit esențial la modernizarea parodiei.
Scrie poetul Ioan Moldovan, plecat din Maramureș la frontieră, care peste puțină vreme va împlini 70 de ani de viață: „Cu figura lui de <șpion> al unui imperiu de slavă stătătoare, mereu în priza imediatului, mereu agitat, mereu turuind în regim continuu, ca și cum ar urmări să te amețească pentru a obține de la tine ce vrea el, cu mustăcioara lui de arpentor mucalit, cu pălăria lui de profesor în weekend, prolific, versatil și proteic în interiorul regatului parodistic, Lucian Perța camuflează în sine un cititor – firește, și un poet – împătimit de poezie, un erudit al tehnicilor prin care ea, poezia, atât de refractară în a-și devoala misterul, este supusă. Pentru uzul cititorului grăbit, măcar dinspre latura fabricației sale, unei reprezentări programatic deformatoare, alienate, asumat riscante, jongleria parodică nefiind, în fond, decât o formă mascată a melancoliei, autogenerându-se din sentimentul că poezia, în ființarea ei lăuntrică, rămâne misterioasă, oricât de dexteră este abordarea ei exterioară și spectaculară sub unghi ludic. E și aceasta o formă de exasperare fertilă, un alt mod de a te repune, iar și iar, la muncile grele ale înțelegerii poeziei în ce are ea mai profund.”
Da, Lucian Perța este un personaj literar cu puține asemănări. Se spune că nimeni în istoria literelor române nu-i ca el. Este un parodist pe viață și pe operă, care nu supără pe nimeni ci, din contră, unora le face un mare bine. Le ridică prestigiul poeziei, le asigură locul râvnit, nu știu unde, cu armele lucitoare ale parodiei. Că pentru Lucian parodia este o armă, cum era pentru Conu Alecu, politețea. Aici se aseamănă. Deși, Lucian Perța nu se aseamănă cu nimeni. Nici cu el însuși, când își pune pe cap pălăria, simbolul regatului care, deocamdată, nu a fost cucerit de nimeni. Că parodia este o armă în mintea lui. Of, ce mă voi face cu tine, Lucian? Că prea mult îmi dai de lucru cu cărțile tale! Dar îmi faci o mare bucurie, marca Vișeu de Sus. Și genului pe care l-ai singularizat în literatura română contemporană.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.