Încă o plecare de la CSM Știința

0
52

Șapte ani a durat colaborarea dintre sud-africanul Mtya Dumani Siphosethu și CSM Știința Baia Mare, jucătorul din linia a doua renunțând la activitatea sportivă.
Mtya Dumani Siphosethu (născut în 14 martie 1985 în Africa de Sud) a jucat, de-a lungul carierei, la echipe precum University of Cape Town, Western Province, SKWalmers, Bruff Rugby Club Ireland, Romagna RFC Italy, CSM București, Farul Constanța. În iarna lui 2015, odată cu desființarea formației de pe litoral, ajunge la CSM Știința Baia Mare. Sud-africanul a semnat cu campioana României un contract pentru doi ani. După șapte ani petrecuți în tabăra ”zimbrilor”, jucătorul din linia a doua a decis să renunțe la activitatea sportivă.
În anii petrecuți la CSM Știința Baia Mare, Mtya Dumani Siphosethu a devenit de trei ori campionul României (2019, 2020 și 2021) și de trei ori vicecampion național (2015, 2017 și 2018). De asemenea, a câștigat Cupa României (2020), dar are în palmares cu gruparea campioană și Cupei Regelui (2016).
Ca o încununare a întregii activități rugbystice, Mtya Dumani Siphosethu a reușit să joace ultimele două meciuri în tricoul ”zimbrilor” chiar pe tărâm sud-african, la puternicul turneu de rugby de la Bloemfontein, Toyota Challenge Cup.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.