Sălaj – Maramureș, în barajul pentru promovarea în Liga 3

0
54

Federația Română de Fotbal a stabilit, ieri, la Casa Fotbalului, jocurile de baraj care vor desemna echipele promovate în sezonul 2022-2023 la nivelul Ligii 3.
Campioana Maramureșului a avut noroc și va avea de înfruntat un adversar accesibil, în speță campioana județului Sălaj, evitând județe cu un fotbal mult mai ridicat din punct de vedere al calității, și anume județele Bihor și Cluj. Șefii de la Casa Fotbalului au decis ca prima manșă să se dispute în 18 iunie (ora 18.00), iar meciul decisiv să aibă loc în 25 iunie (ora 17.30). Conform tragerii la sorți, campioana județului Sălaj va beneficia de statutul de echipă gazdă la tur, iar confruntarea care va desemna promovata este planificată în Maramureș.
În acest moment, campionatul din Sălaj este dominat de Rapid Jibou, care deține un avans de cinci puncte față de AS Chieșd la finalul turului. Mai este de jucat un retur și faza de play-off, însă specialiștii fenomenului fotbalistic din Sălaj consideră că actualul lider își va păstra poziția și la finalul sezonului.
Campionatul județului Maramureș este compus din două serii. Seria Sud este condusă, la mijlocul stagiunii, de FC Suciu de Sus (30 de puncte), iar prima poziție din Seria Nord îi revine grupării CSM Sighetu Marmației (24 puncte).

Cele șapte regiuni decise de FRF și meciurile rezultate în urma tragerii la sorți:
• Regiunea 1, Nord-Est: Botoșani – Iași; Suceava – Neamț; Bacău – Vaslui.
• Regiunea 2, Nord-Vest: Sălaj – Maramureș; Bihor – Bistrița-Năsăud; Cluj – Satu Mare.
• Regiunea 3, Centru: Mureș – Harghita; Brașov – Sibiu; Alba – Covasna.
• Regiunea 4, Vest: Timiș – Gorj; Arad – Mehedinți; Hunedoara – Caraș Severin.
• Regiunea 5, Sud-Vest: Olt – Vâlcea; Teleorman – Dâmbovița; Dolj – Argeș.
• Regiunea 6, Sud: Ilfov – Ialomița; Prahova – Giurgiu; Călărași – București.
• Regiunea 7, Sud-Est: Buzău – Vrancea; Brăila – Galați; Tulcea – Constanța.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.