În Borșa se vor construi 12 instalații noi pe cablu, 30 km de pârtii și centru spa!

0
507

Administrația locală din Borșa are planuri mari în ceea ce privește dezvoltarea turismului în următoarea perioadă.
Proiectul ce se dorește a fi implementat va transforma Borșa într-o stațiune căutată de multă lume. Dacă luăm în considerare ceea ce a reușit autoritatea locală cu pârtia olimpică și telegondola, atunci este de așteptat ca și aceste proiecte să se materializeze cât de curând posibil.
”La întâlnirea Asociației Stațiunilor Turistice din România, am prezentat proiectul pentru dezvoltarea Domeniului Schia­bil Borșa. Echipa Primăriei Borșa a început deja întocmirea documentației necesare. Vom construi 12 noi instalații pe cablu (o telecabină, 6 telescaune, 2 teleschiuri și 3 baby schi), vom amenaja încă 30 de kilometri de pârtii, un centru Spa, o bază de tratament balneo și o stațiune cu 1.000 locuri de cazare, restaurante, lac de acumulare la cota 1.600, o pistă de schi fond și biatlon, dar și un parc de aventură. Pârtia olimpică și telegondola, inaugurate anul trecut, sunt un vis devenit realitate pentru borșeni, deci orice vis se poate adeveri dacă nu renunți la el!” – a declarat primarul Ion Sorin Timiș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.