Maramureșul, locul II în țară la capitolul angajări de ucraineni

0
88

Maramureșul a devenit a doua casă pentru sute de cetățeni ucraineni. Refugiații din Ucraina au beneficiat de ospitalitatea maramureșenilor, dar au găsit și un loc de muncă.
Până în 25 martie, la nivelul județului Maramureș figurau ca fiind încadrate în muncă 305 persoane de etnie ucraineană. Astfel, Maramureșul a ajuns să se situeze pe locul al doilea la nivel național, după București, în ce privește numărul ridicat de angajări în cazul cetățenilor ucraineni.
În Maramureș, cei mai mulți refugiați din Ucraina par să își fi găsit un loc de muncă în domeniul HoReCa, potrivit oficialilor Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș. Legea spune că orice cetățean ucrainean, care a intrat legal, poate să fie angajat pe teritoriul României, în baza actului de identitate, respectiv a pașaportului. Ordonanța mai prevede că încadrarea în muncă a cetățenilor ucraineni, care provin din zona de conflict armat din Ucraina, care nu dețin documente care să probeze calificarea profesională sau experiența în activitate necesare ocupării unui loc de muncă, se poate realiza, pentru o perioadă de 12 luni, cu posibilitatea de prelungire cu perioade de 6 luni, pentru maximum un an.
De asemenea, cetățenii ucraineni înregistrați în baza de date a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș pot beneficia de servicii gratuite: informare și consiliere profesională, mediere a muncii, formare profesională, servicii de asistență EURES.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.