Traficul la frontieră

0
73

În data de 31 martie, în interval de 24 de ore, la nivel național, prin punctele de frontieră au intrat în România 59.973 persoane, din care 8.277 cetățeni ucraineni.
Pe la frontiera cu Ucraina au intrat 4.537 cetățeni ucraineni, iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.668.
De la declanșarea crizei au intrat în România 595.755 de ucraineni.

Infracțiuni constatate în PTF Petea

În ultimele zile, numeroase infracțiuni la regimul circulației au fost descoperite în Punctul de Trecere a Frontierei Petea.
• Pe sensul de ieșire din țară, s-a prezentat o femeie, în vârstă de 34, de ani, din Ungaria, care conducea un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în Franța.
Cu ocazia formalităților s-a constatat că plăcuțele cu numerele de înmatriculare au expirat la finele anului trecut. Drept urmare nu s-a permis continuarea călătoriei decât după ce conducătoarea auto a ales transportarea autoturismului la destinație pe un trailer.
În cauză, a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui vehicul neînmatriculat.
• Pe sensul de intrare s-a prezentat un cetă­țean român, în vârstă de 33 de ani, conducând un BMW X5, înmatriculat în Ucraina.
La verificări s-a constatat că permisul de conducere prezentat de către cel aflat la volan nu este un document autentic. De fapt, bărbatul, cetățean român, domiciliat în Ucraina, dar cu reședința în Germania, este posesor de permis de conducere, însă și-a pierdut documentul și, după cum a declarat, fiindcă nu mai avea timp la dispoziție pentru a solicita eliberarea unui nou permis, a apelat la o cunoștință din Cernăuți care, în schimbul sumei de 150 euro, i-a procurat un document, cu toate datele sale, dar fără a fi unul autentic.
În cauză, a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
• În Petea s-a prezentat, pentru a ieși din țara noastră, un bărbat, în vârstă de 54 de ani, cetățean american, care conducea un Mercedes Vito, înmatriculat în România.
Cu ocazia verificărilor, s-a constatat că bărbatul deține un permis de conducere eliberat de autoritățile din Florida, fără a putea prezenta și un permis de conducere internațional care să-i dea dreptul de a șofa pe drumurile publice din România.
În cauză, a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
• Pe sensul de ieșire s-a prezentat un cetă­țean ucrainean, în vârs­tă de 45 de ani, care conducea un autovehicul Volkswagen Crafter, înmatriculat în Ucraina.
Cu ocazia verificărilor, s-a constatat că permisul de conducere nu este unul autentic.
În cauză, a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
• În Petea, s-a prezentat, pentru a ieși din țara noastră, un cetă­țean român, în vârstă de 22 de ani, care conducea un Volkswagen Golf, înmatriculat în Polonia.
La control s-a constatat că înscrisurile care atestă valabilitatea ITP sunt false.
Acum tânărul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.