4 ingineri silvici, cercetați pentru fals informatic

0
93

Percheziții în Maramureș
Miercuri, polițiștii Serviciului de Ordine Publică au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară în județul Maramureș, la sediile și locuințele unor persoane fizice și juridice.
Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de fals informatic.
Din cercetări a reieșit că, în perioada august – noiembrie 2020, patru ingineri silvici au introdus și au șters fără drept date informatice privind dimensiunile unor arbori inventariați. Scopul a fost diminuarea volumului masei lemnoase, cu 424 metri cubi față de volumul real și favorizarea unei societăți comerciale să achiziționeze masa lemnoasă la un preț mult mai mic decât valoarea arborilor ce ur­mau a fi exploatați.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat unități de calculator, telefoane mobile, înscrisuri și documente de natură a proba activitatea infracțională.
Sub coordonarea unui procuror, polițiștii continuă cercetările pentru do­cumentarea întregii activități infracționale, urmând a fi dispuse măsuri legale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.