Strigătul Ucrainei

0
80

Senatorii și deputații români l-au ascultat luni seara, în Palatul Parlamentului, prin videoconferință, pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Prezența liderului ucrai­nean în fața românilor a fost comentată în multe feluri. Dar cel mai mult s-au comentat problemele tehnice jenante cu care a debutat discursul. Evenimentul simbolic a fost stângaci gestionat. Primele fraze ale președintelui Ucrainei nu s-au auzit. Apoi traducerea a fost timidă, nu transmitea emoția necesară. În loc de vocea lui Zelenski, se auzea doar cea a crainicului. Discursul a mai scos în evidență tabloul atitudinilor la nivel parlamentar față de drama Ucrainei. Unii senatori și deputați nu au fost de acord cu prezența online a lui Zelenski în Casa Țării noastre. Alții nu au fost de acord cu momentul de reculegere pentru morții acestei invazii. Alții că președintele Ucrainei, într-un discurs de anul trecut, a spus cuvinte neadevărate istoric de genul că în 1918 “românii au ocupat Bucovina.”
A fost adusă în atenție și legea prin care statul ucrainean a restrâns drastic accesul minorităților la învățătură în limba maternă, la exprimarea culturii române. Știu toate acestea, am scris la timpul potrivit despre purtarea sfidătoare a unor autorități ucrainene față de istoria românească de la Cernăuți. Știu toate acestea de la intelectualii români din Bucovina de Nord, fiind de mai multe ori în această zonă sfințită de lacrima tânărului Eminescu și de mormintele marilor români care au pregătit și au făcut Unirea cu Țara. Toate acestea le-am pus într-o carte. Dar acum presant este războiul din Ucraina, unde se moare nevinovat, de unde refugiații au împânzit Europa.
Parlamentul României nu era un tribunal al istoriei. Doamne, ferește! Un președinte de țară, ajunsă la grea încercare, venea să le spună aleșilor poporului român că țara lui are nevoie de sprijin pentru a nu-i fi călcată bruma de libertate câștigată. A fost strigătul de demnitate al Ucrainei! Eu așa am înțeles discursul lui Zelenski în Parlamentul României. Care este tenace în promovarea imaginii și intereselor Ucrainei. Asemenea strigăte a făcut și în alte capitale europene, ba și la ONU. Unde transmisia discursului a fost impecabilă. Cei care nu sunt de acord cu președintele țării vecine, e treaba lor. Eu cred că suferința, disperarea, moartea unor oameni nevinovați trebuie tratate cu înțelegere creștină.
Apoi, președintele Ucrainei a venit în discursul său cu o idee care ne doare pe noi, povestită des în presă. A sugerat un „acord atotcuprinzător care să garanteze protecția absolută și dezvoltarea cuprinzătoare a minorităților naționale.” Sunt cuvintele lui. Pe această idee trebuia să ne focalizăm discuția, dacă ar fi fost posibil un dialog cu distinsul vorbitor de pe ecran. Și de acum nu este târziu. Diplomația românească are un punct de plecare pentru un dialog concret. Demnitarul ucrainean a mulțumit poporului român pentru omenia față de refugiații țării sale. Această tragedie nu poate fi tratată ca un spectacol de divertisment. Prea se fac ironii nepotrivite pentru meseria de actor a președintelui Ucrainei. Deocamdată este foarte eficient în apărarea țării sale. Care vrea să existe ca țară, nu să fie ștearsă de pe hartă. Că situația este complicată e adevărat.
În timp ce războiul continuă, președintele Ucrainei cere sprijin pe unde poate. Observ că marile puteri, care sunt amestecate în conflict, nu sunt dispuse să devină părți garante la eventuale tratative de pace. Nici la noi nu am văzut o atitudine politică, diplomatică de anvergură. De la începutul războiului din Ucraina, niciun politician român nu a avut un discurs memorabil despre dramele din țara vecină, despre copii rămași fără părinți, despre părinți rămași fără copii, despre lumea care se schimbă iremediabil. Cei trei demnitari români – Cîțu, Ciolacu și Ciucă – au avut discursuri modeste pentru importanța evenimentului. Au ratat o mare ocazie. Aveam nevoie de un discurs care să devină istorie. În care, în manieră diplomatică, să se facă referiri și la durerile noastre. Nu a fost să fie.
Mi s-a părut o atitudine de resemnare, reticență în jurul acestei ceremonii cu mesaj trist. Singurul lucru notabil din Sala Parlamentului a fost figura unui șef de stat care și-a strigat durerea țării sale cotropite, cu cetățenii ei aruncați în gropi comune. La care președintele României nu a fost de față. Nu uit că războiul informatic a luat-o razna. Nu mai avem puterea de a discerne care este alb și care este negru. Scriu ce socotesc că este bine pentru pace. Să alin suferința și tristețea refugiaților. Pentru care am o mare compasiune.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.