Viaţa maramureşeană, reflectată de trei artişti fotografi din Ucraina şi România

0
29

Fotografi din Ucraina şi România şi-au dat întâlnire pe simezele Muzeului Judeţean de Artă “Centrul Artistic Baia Mare”. Au decis să vină “împreună” în faţa publicului, apelând la limbajul artei fotografice pentru a reflecta dinamica vieţii maramureşene. Vernisajul expoziţiei a adunat un public numeros, semn că oamenilor le-a fost dor de artă, dar şi de întâlnirile dintre unii şi alţii.

Expoziția „Împreună” reunește lucrările artiștilor fotografi Oleg Tish­kovets, Silviu Gheție și Vasile Dorolți.
„Din motive binecunoscute, fotograful ucrainean, Oleg Tishkovets, a ajuns în Baia Mare. Atunci am hotărât să organizăm o expoziţie, să depăşim barierele limbajului verbal, să ne folosim de limbajul artelor, limbajul vizual. Tendinţa muzeelor de artă este de a se îndrepta spre comunicarea nonverbală. Fotografiile marchează clipa. Artiştii fotografi ne învaţă să vedem, să observăm şi să comunicăm prin imagine. Poate am trecut de multe ori pe lângă aceste spaţii urbane, pe lângă persoane, niciodată nu am stat să analizăm imaginea. Camera captează lumina, iar mintea noastră captează imaginea. Această lumină prin filtrul aparatelor de fotografiat se transformă în sentimente, trăiri, se transformă într-o poveste, poveşti poate uitate, clădiri demolate, persoane trecute în lumea de dincolo. Aceste ima­gini vor rămâne pentru eternitate. Datoria noastră, a muzeului, este să tezaurizăm aceste ima­gini pentru ca viitoarele generaţii să se bucure de acest patrimoniu material”, a punctat managerul interimar al Muzeului Judeţean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, Robert Strebeli.
„Discursul” fotografic, echilibrat, de la Artă, este compus din trei genuri definitorii ale fotografiei contemporane: reportajul (Silviu Gheție), fotografia de arhitectură (Oleg Tish­kovets) și eseul fotografic (Vasile Dorolți). „Este o pledoarie pentru fotografie, este o pledoarie pentru cultură şi prietenie pentru că peste ani, împreună cu Oleg, am păstrat o relaţie apropiată şi o colaborare extraordinară din punct de vedere fotografic şi uman. Am încercat cu această expoziţie să ne arătăm sentimentele de solidaritate faţă de cei care au de suferit de pe urma conflictului dintre Ucraina şi Rusia”, a subliniat Vasile Dorolţi.
De altfel, la finalul vernisajului a fost ţinut şi un moment de reculegere în memoria victimelor războiului. Expoziția poate fi vizitată în luna aprilie 2022, în sala de expoziții temporare a Muzeului Județean de Artă. Programul de vizitare este de miercuri până duminică, între 10-17.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.