Minaur în top, Progresul Șomcuta ca și retrogradată

0
398

Minaur a câștigat încă o dată derbyul pentru șefia Seriei 10 cu CA Oradea și a luat o opțiune serioasă pentru acontarea primului loc la finalul Play-Off-ului. De partea cealaltă, la retrogradare, Progresul Șomcuta Mare a pierdut confruntarea de acasă cu CFR Cluj II, rezultat care adâncește și mai mult criza penultimei clasate, evitarea retrogradării devenind un obiectiv tot mai dificil de realizat.
Galben-albaștrii au învins pentru a treia oară în acest sezon pe CA Oradea, după ce sâmbătă și-au adjudecat toate punctele din confruntarea de pe Stadionul ”Viorel Mateianu”, 3-1 (1-1). Într-un meci derulat pe o ploaie torențială și cu o suprafață de joc acoperită cu bălți, băimărenii s-au acomodat mult mai bine la condițiile existente și au dominat jocul în cea mai mare parte. Sergiu Ciocan a deschis scorul în minutul 19, iar bucuria gazdelor a durat până către finalul primei părți, când oaspeții au revenit în joc după golul marcat de Daniel Stan (36), astfel că la pauză combatantele s-au aflat la egalitate. Ciprian Stanciu și-a redus echipa în avantaj în minutul 61, pentru ca scorul final să fie stabilit de Alin Văsălie în minutul 79. • CS Minaur Baia Mare: Băilă – Jucan, Oiță, R. Lazăr, D. Simion, Ciocan (81, Matei), Donca, Gneba, Chinde, Stanciu (81, R. Rus), Gondiu (75, Văsălie).
Progresul Șomcuta Mare – CFR Cluj-Napoca II a fost un meci de șase puncte, tranșat, din păcate, de satelitul campioanei. Oaspeții au condus cu 2-0 în deplasarea din Maramureș, unul dintre goluri fiind marcat dintr-un penalty discutabil, dar gazdele au redus din handicap prin Mark Parnău (11 m), însă nu au avut forța și luciditatea necesare pentru a smulge măcar un punct, care ar fi menținut distanța de patru puncte dintre adversarele de sâmbătă. Acum, șomcutenii sunt la șapte puncte distanță de primul loc neretrogradabil, iar șansele rămânerii în eșalonul terț se reduc simțitor, de la o etapă la alta.

• Play-Off, rezultate etapa 2: Lotus Băile Felix – Someșul Dej 2-1; CS Minaur Baia Mare – CA Oradea 3-1.

Etapa viitoare (sâmbătă, 16 aprilie, ora 17.00): CA Oradea – Lotus Băile Felix; Someșul Dej – CS Minaur Baia Mare.

• Play-Out, rezultate etapa 2: Luceafărul Oradea – CSM Satu Mare 1-10; Progresul Șomcuta Mare – CFR Cluj-Napoca II 1-2; SCM Zalău – Sportul Șimleu Silvaniei 5-1.

Etapa viitoare • Vineri, 15 aprilie, ora 17.00: CFR Cluj-Napoca II – SCM Zalău • Sâmbătă, 16 aprilie, ora 17.00: Sportul Șimleu Silvaniei – Luceafărul Oradea; CSM Satu Mare – Progresul Șomcuta Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.