Alegeri la Academia Română

0
125

Credeți în sondaje? Din lipsă de alt­ceva, cu toleranța de rigoare, le socotesc un seismograf credibil pentru a afla starea de spirit a unei comunități. Apoi cred în sociologie ca știință, mai ales că am avut un exponent de prestigiu european, în persoana sociologului Dimitrie Gusti, academician și președinte al Academiei Române, care a lăsat urme serioase în Maramureș. Școala lui a format mulți aderenți la această disciplină, mai ales în rândul învățătorilor din satele noastre. Printre care s-a numărat și luminatul meu învățător Vasile Fodoruț. De la el mi se întrupează credința în această știință. Așa că, atunci când un sondaj a evaluat că românii au încredere în Biserică, Armată și Academia Română, am avut o probă de încredere sporită. De aceea, am primit cu interes recentele alegeri de la Academia Română, simbol al spiritualității, forum al consacrării și spațiu al cercetării fundamentale.
Academicianul, istoricul Ioan Aurel Pop a fost reales, pentru un nou mandat, președinte al Academiei Române. Cu 142 de voturi, din 157 exprimate, confirmând încrederea acordată de membrii Adunării Generale. Figură proeminentă a vieții culturale românești, istoricul, academicianul Ioan Aurel Pop are peste 50 de volume publicate și sute de studii de specialitate publicate în țară și străinătate. A fost director al Centrului Cultural din New York și director al Institutului Român din Veneția. A fost director și membru în mai multe proiecte de cercetare științifică, naționale și internaționale. A fost profesor la Universitatea din Pittsburgh și la Universitățile din Trento și Veneția. O specializare în Franța, la Sorbona, cu o bursă Tempus. În 2013, actualul președinte al Academiei Române a fost ales între cei mai buni 14 profesori din lume, de către Universitatea din Oklahoma, pentru contribuții deosebite în domeniul educării adulților și învățării continue.
Motto-ul universității: „libertatea de a învăța stă în centrul tuturor marilor civilizații.” A fost profesor și rector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Discursurile sale sunt pline de substanță, argumentate și fascinează prin profunzime. Este un prilej bun să reamintesc legătura istoricului, a președintelui Academiei Române, cu Maramureșul. Am avut norocul să-l întâlnesc la celebrele Cursuri de limbă, cultură și civilizație românească, inițiate de scriitorul Augustin Buzura, la Baia Mare, iradiind în tot Maramureșul. Care s-au desfășurat timp de zece ani, câte o lună în mijlocul fiecărei veri. Domnul academician, ca profesor, preda istoria României cursanților din mai multe țări ale lumii.
Atunci am închegat câteva interviuri cu Domnia Sa. Mi-a mărturisit: „Vreau să spun că pentru mine, Maramureșul este creator de Țară Românească – și nu cred că sunt multe țări, multe provincii în România, care se pot mândri cu acest nume. Maramureșul este un miracol, în sensul bun al cuvântului. Maramureșul a fost un vechi nucleu de civilizație românească, încă de la începuturile Evului Mediu. Când statul maghiar a venit să se înstăpânească asupra Maramureșului, a constatat că țara asta avea instituții, că avea cnezi stăpâni de sate, că avea voievozi. Chiar o dinastie de voievozi. Și că voievozii aceștia nu erau dispuși la compromisuri. De aceea, pentru mine, Maramureșul este esențial. Maramureșul a avut, așadar, capacitatea să creeze instituții și să creeze cultură: textele rotacizante, Manuscrisul de la Ieud, despre care se vorbește atât de mult astăzi. Cultura românească are majori făuritori aici.”
Este unul dintre cele mai iscusite portrete făcute Maramureșului de istoricul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române. Și încă un amănunt care înnobilează spiritul acestui om ales. Și reales. Când a apărut revista „Cronica satului Desești”, i-am solicitat un articol pe teme istorice. Și în fiecare număr apărut, semnătura lui a fost prezentă în paginile revistei. Maramureșenii se bucură, sincer, de realegerea domniei sale la conducerea înaltului for academic. Că am citit și texte care au suficient praf de pușcă în ele. Unul a fost consternat că istoricul a fost reales președinte al Academiei Române. Nu i-a venit să creadă. Cică nu avem nevoie de academicieni care știu istorie națională.
De aceea mi-am spus punctul de vedere. Adică nici Academia Română să nu fie română? Am mai spus-o: viitorul are nevoie de trecut!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.