„Bunătăți din Coaș” se organizează săptămânal

0
12

Primul eveniment „Bunătăți din Coaș”, organizat în weekendul trecut, s-a dovedit a fi un real succes. Zeci de producători locali şi-au expus produsele, iar sute de cumpărători s-au bucurat de ele.
Acesta este motivul pentru care piaţa se va organiza de acum înainte în fiecare sfârşit de săptămână.
„Am reușit să ne unim puterile în realizarea acestei piețe care să vină, în primul rând, în sprijinul producătorilor locali. Cunoaștem valoarea produselor noastre și știm că putem să stăm cu fruntea sus în fața cumpărătorilor și a altor producători locali, din alte zone ale județului nostru. Suntem bucuroși și pentru faptul că această piață ne oferă prilejul de a ne întâlni și de a interacționa unii cu alții, de ne bucura de prezența vecinilor, prietenilor și a celor care poposesc în localitatea noastră. Le mulțumim producătorilor locali pentru că au răspuns apelului nostru de a pune Coașul, în mod oficial, pe piața produselor alimentare și tradiționale, dar și pentru că, din acest punct de vedere, și-au asumat rolul de ambasadori permanenți ai comunei noastre. Rămâne să ne întâlnim în fiecare sâmbătă, în intervalul orar 9-14, în aceeași locație” – a spus primarul Călin Achim.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.