Sighetu Marmației: fonduri europene pentru renovarea energetică a două școli

0
35

• unitățile vor beneficia și de stații de încărcare rapidă pentru vehicule electrice

În ședința extraordinară a Consiliului Local Sighetu Marmației de săptămâna aceasta, Vasile Moldovan, primarul municipiului, a propus consilierilor locali aprobarea depunerii a două cereri de finanțare pentru accesarea fondurilor europene privind renovarea energetică a două unități de învățământ din oraș, precum și aprobarea valorilor maxime eligibile ale acestora.
Cererile de finanțare vor fi depuse în cadrul apelului de proiecte Planul Național de Redresare și Reziliență și vizează Școala Gimnazială Nr. 10 și Liceul Tehnologic ”Marmația”. ”Cele două unități de învă­ță­mânt vor beneficia prin acest proiect de lucrări de creștere a eficienței energetice și lucrări pentru instalarea unei stații de încărcare rapidă pentru vehicule electrice aferente clădirilor publice, cu putere peste 22 KW, dotate cu două puncte de încărcare”, a punctat Vasile Moldovan, primarul municipiului Sighetu Marmației. Pentru Școala Gimnazială Nr. 10 valoarea maximă eligibilă a proiectului este de 5.195.811,4 lei, iar pentru Liceul Tehnologic ”Marmația” – 16.799.788,87 lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.