Preasfințitul Vasile a luat prânzul cu refugiații ucraineni în A Doua Zi de Paște

0
33

Continuând tradiția marilor sărbători de peste an, luni, 25 aprilie, A Doua Zi de Paște, Preasfințitul Vasile Bizău, episcopul greco-catolic de Maramureș, a fost prezent în mijlocul comunității parohiale „Sfinții Arhangheli Mihail și Gravriil” din Satu Mare.
Împreună cu eparhul de Maramureș au celebrat preoții slujitori ai parohiei (pr. Pop Adrian și pr. Eduard Fischer), precum și alți preoți din parohiile învecinate. O mare bucurie a făcut Preasfințitul Vasile în aceeași zi de Paște parohiei Botiz unde, după celebrarea Sfintei Liturghii la Satu Mare, s-a îndreptat spre centrul de refugiați spre a lua prânzul împreună cu părintele paroh Huzău Nicolae și cele peste 50 de persoane refugiate din Ucraina care au sărbătorit Paștele acolo. În cea de-a Treia Zi a Sfintelor Paști, marți, 26 aprilie, Prea­sfințitul Vasile s-a aflat în comunitatea parohială din Asuaju de Sus, unde a celebrat Sfânta Liturghie împreună cu părintele paroh Boloș Alexandru și cu alți preoți din parohiile învecinate. Episcopul a încurajat comunitatea din Asuaj, care este una mică, explicând că face parte dintr-o Biserică mare, din Biserica Universală și a lăudat eforturile și perseverența cu care credincioșii continuă să se roage aici, de când Biserica Greco-Catolică a ieșit la lumină, în urmă cu 30 de ani. La final, episcopul s-a deplasat la locul unde este în construcție biserica din Sălsig, parohie administrată tot de părintele Boloș Alexandru.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.