Despre istoria ironică

0
114

În devenirea mea în această lume, am avut parte să întâlnesc oameni pricepuți la istorie și cultură, de la care am avut ce învăța până în ziua de astăzi, după ce mi-am părăsit catedra de învățător din satul Breb, pentru un post la Muzeul Maramureșului din Sighetul Marmației. Perioada de un an și câteva luni mi-a prins foarte bine pentru cunoașterea științifică a Maramureșului Istoric. Îl aveam aproape pe doctorul în etnografie, Mihai Dăncuș, directorul instituției, care a înțeles să aducă în Marmația specialiști din domeniu, din țară și străinătate. De la care am auzit multe relatări, unele spuse după lăsarea serii. Stagiul muzeistic sighetean mi-a fost, și îmi este, de bun augur în meseria de jurnalist. Am cunoscut și am dialogat cu specialiști redutabili, despre subiecte mai curajoase, care aveau amprenta documentului credibil.
Unul dintre ei este istoricul Adrian Cioroianu, cu care am purtat în Maramureș un amplu dialog, care a devenit interviu într-o carte a mea. Cu mai tânărul istoric, eseist, om politic, ministru de externe în Guvernul României, europarlamentar, ambasadorul României la UNESCO, profesor universitar, acum director al Bibliotecii României, am rămas în relații de prețuire reciprocă. Este autor a numeroase cărți, abordând, cu priceperea specialistului, istoria României în comunism. Așa am ajuns la acest subiect, care are reverberații în situația din România actuală. Eram licean și auzeam sub pecetea tainei un zvon că teritoriile foste românești, înainte de 1940, vor fi date înapoi României, printr-o presiune comună chinezo-americană asupra sovieticilor, cedate doar pentru o perioadă de 20 de ani.
Se apropia termenul în 1967. Cine a răspândit aceste zvonuri? Greu de spus. Istoricul Cioroianu le-a găsit în documentele de arhivă. Șeful statului de atunci, Nicolae Ceaușescu, a fost acuzat de comportament revanșard, naționalist, de lipsă de solidaritate socialistă. România a fost acuzată de Kiev că vrea Bucovina și Ținutul Herța, iar Chișinăul, prin dogmaticul Bodiul, a fost foc de supărare că a dispus instalarea, la Iași, a unei înalte antene-releu, care bătea toată Moldova socialistă, iar românii de dincolo de Prut ascultau, prin anii 1980, programele radio românești. În special joi seara, Cenaclul Flacăra, al lui Adrian Păunescu, cu mare impact la publicul basarabean. Am aflat-o ulterior de la Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, ori Nicolae Dabija. Evident, zvonul din 1967 nu avea cum să se materializeze, dar a fost cu mare impact asupra românilor din Nord, care ne învecinam cu Ucraina în Maramureș și Suceava.
Istoricul se întreabă dacă istoria este schimbătoare? Nu, își răspunde, ea este ironică, schimbătoare sunt statele și relațiile lor de putere. Un alt episod legat de solidaritatea româno-iugoslavă. După discursul lui Ceaușescu din 24 august, 1968, în care a condamnat invazia sovietică, și a celorlalți aliați socialiști în Cehoslovacia, în afara de România, liderul român a avut o întâlnire de taină cu liderul iugoslav, Tito, la Vîrșeț, unde a cerut solidaritate cu Tito. Dacă sovieticii vor ocupa România, Guvernul român să se retragă peste Dunăre și să conducă de acolo un război de guerilă. Tito ar fi spus că românii pot merge oricând în Iugos­lavia, dar fără armată, pentru că așa prevede Constituția statului federal. Oare să fi uitat Tito, ostaș cu experiență, care a luptat și împotriva lui Hitler, dar și a lui Stalin, ce i-a făcut propaganda lui Dej? Ce îl caricaturiza îmbrăcat în uniformă de ofițer, cu o bardă din care curgea sânge.
Douăzeci de ani mai târziu, Tito era un mare prieten al României. Și a rămas, dar au apărut între timp nuanțe. Serbia este cea mai rusofilă țară din vecinătatea noastră. Așa-i, domnule profesor, istoria are ironiile ei. Așa a fost și cu războiul balcanic. O concluzie la care țin foarte mult. Statele mici au nevoie de solidaritate. Situația se complică atunci când vreunul vrea să fie mai mare. Exemplele ne stau la îndemână dureros și sângeroase. Da, istoria este ironică din punctul de vedere al istoricilor, dar și al realităților ei. Și este tragică pentru cei care mor nevinovat pentru mofturile unor lideri. Ne stă la îndemână lectura, care este cel mai bun leac împotriva mitologiilor și clișeelor de tot felul.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.