Călăuza lui Tarkovski

0
51

Răsfoind presa care nu foșnește, am aflat că la începutul lunii aprilie marele regizor rus, Andrei Tarkovski, ar fi împlinit 90 de ani. Fiind un împătimit al creației lui cinematografice, mi-am propus să fac o reverență artei de valoare, care nu se oxidează prin timp. Cum sunt filmele lui Andrei Tarkovski. Regizorul rus, din Uniunea Sovietică, mi-a deschis ochii și înțelegerea spre o lume pe care nu am cunoscut-o niciodată. Trei filme ale lui mi-au marcat definitiv sensibilitatea de cinefil: „Călăuza,” „Andrei Rubliov” și „Solaris.” Țin minte că Baia Mare avea trei cinematografe: „Dacia”, „Minerul” și „Săsar”. Eu am văzut filmul „Călăuza” la fostul cinematograf „Minerul”, în sală fiind câțiva spectatori. Filmul m-a marcat definitiv. Expresiile necontrolate, aparent, și expresia dramatică a protagoniștilor îmi sugerau o mică parte din lumea sovietică.
Este un film construit cu ajutorul obiectelor, al discuțiilor filosofice și culorilor. Filmul a apărut pe ecrane în 1979. Scenariul își are rădăcinile în cartea fraților Strugațki – „Picnic la marginea orașului”. Dar Tarkovski a reținut doar cele trei personaje: Scriitorul, Profesorul și Călăuza. Se spune că, în urmă cu ceva timp, o navă spațială, sau un meteorit, s-a prăbușit și astfel a luat naștere Zona. S-au trimis acolo soldați și cercetători, care nu s-au mai întors. Ca urmare, acel loc a fost împrejmuit cu sârmă ghimpată și erau puși paznici. Așa a luat naștere o nouă meserie, aceea de călăuză, slujbă care putea aduce și necazuri. Zona este pustie. Doar cei ce o păzesc, se poate spune, se află pe teritoriul său. Călăuza, împreună cu cei pe care îi însoțește, trebuie să își asume un risc, să treacă de paznici și de metodele lor de apărare.
Ei trec prin toate încercările, deoarece nu au nimic de pierdut. Oameni care au ajuns în pragul disperării și care simt că sunt fără speranță pot ajunge în asemenea loc. Cei care pășesc pe teritoriul Zonei trebuie să aibă o anumită pregătire sufletească. Ei nu pot fi agresivi, egoiști, ori măreți. Trebuie să fie umili și pașnici, pentru a fi vrednici de a păși în acest spațiu. Aici am decodat și dimensiunea creștină a filmului. Acolo stau armele ruginite sub apele Zonei sau tancurile abandonate pe câmpiile ei. În film nu există nume. Personajele sunt identificate cu ajutorul profesiilor: Scriitorul, Profesorul și Călăuza. Fiecare avea un motiv pentru care a plecat în misterioasa călătorie. Scriitorul căuta inspirație, Profesorul dorea o recunoaștere în mediul științific și academic, iar Călăuza este o reprezentare a conștiinței, acest înger păzitor care ne poartă în adâncul gândirii.
Toți cei care pornesc spre teritoriul Zonei își caută fericirea. În general, Zona din filmul lui Tarkovski a fost asociată cu spațiul sovietic, datorită faptului că era pustie, izolată și bine păzită. Tarkovski nu a afirmat, dar nici nu a infirmat această posibilă asemănare. Mai degrabă ea are legătură nemijlocită cu catastrofa spiritului uman, pe care o trăim în zilele noastre. O devalorizare galopantă a valorilor tradiționale și lipsa de trăire profundă și originală a vieții. Tarkovski s-a născut un om liber, fiindcă libertatea în primul rând este o stare de spirit. Asemenea talentului, este un dar de la Dumnezeu. Tarkovski, născându-se într-un stat totalitar, a făcut efortul imens să-și impună libertatea în arta cinematografică. Și în mod miraculos i-a reușit, este adevărat cu prețul vieții. Igor Isac, de la Chișinău, scria că Tarkovski a încercat, și într-o măsură bună i-a reușit, să oprească timpul.
Zona este un nou început, noi oamenii vrem un nou început, ceva în care să credem. Zona este și întoarcerea omului spre el însuși. Filmul este plin de întrebări, la care se găsesc mai greu răspunsuri. Un crez al marelui regizor: „Fără credință, fără rădăcini spirituale omul este ca un orb.” Tarkovski a avut de furcă cu cenzura. S-a exilat în Franța, unde a murit în 1986. Își are mormântul în cimitirul ortodox din Sainte-Geneviève-des-Bois.
Am scris acest text pentru a-mi arăta admirația pentru marea artă rusă. Nu confund războiul lui Putin cu literatura lui Tolstoi, ori Dostoievski, cu muzica lui Ceaikovski, cu marele balet și teatru rus, cu pictura de la Ermitaj, ori cu filmele lui Tarkovski, Mihalkov, ori Șukșin. Cum, din păcate, la Montreal, trei concerte ale tânărului fenomen, de 20 de ani, Alexander Maloteev, au fost suspendate, iar la Cardiff un program consacrat lui Ceaikovski a fost anulat. Același lucru s-a întâmplat la Zagreb. Pedepsiți-l pe Putin, cu oligarhii lui, nu marea artă rusă!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.