Maia Sandu, în Parlamentul European: Noi facem parte din Europa, valorile UE sunt valorile noastre

0
19

„Noi facem parte din Europa, valorile Uniunii Europene sunt valorile noastre”, a spus Maia Sandu în plenul Parlamentului European: „Acordarea statutului de țară candidat pentru Moldova este decizia cea bună”.

„Deși există provocări, Moldova e hotărâtă să rămână o parte a lumii libere. Noi facem parte din Europa, valorile UE sunt valorile noastre. (…) Vă cer sprijin pentru Moldova, pentru cei care doresc să-și păstreze democrația și libertatea. E un lucru important și pentru Europa, pentru a avea un partener stabil și care să contribuie la pace în vecinătatera estică. În același timp, independența noastră, dezvoltarea pașnică, reformele economice și politice trebuie să aibă o abncoră. Această ancoră este perspectiva clară de aderare la UE”, a spus în plenul Parlamentului European Maia Sandu, președintele Republicii Moldova.

Ea a mai spus că, „în mijlocul unor evenimente deramatice” a semnat pe 3 martie cererea de aderare la Uniunea Europeană.

„Am făcut această alegere inspirați fiind de aspirațiile poporului nostru. Am ales aderarea la UE ca un drum spre libertate, prosperitate și pace, un drum pentru care va fi nevoie de multă muncă, de coordonare și bunăvoință, dar un drum pe care merită să facem fiecare pas. (…) Cu toții am lucrat din greu, pentru că noi credem în Uniunea Europeană, în valorile sale și în viitorul său. Știm că nu e vorba de decizii ușoare, însă acordarea statutului de țară candidat pentru Moldova este decizia cea bună”, a adăugat Sandu.

Ea a spus că Republica Moldova „aparține de Uniunea Europeană”.

„Suntem o țară europeană, cu o limbă eruropeană, o istorie europeană și un sistem politic european. Cel puțin o treime dintre noi suntem deja cetățeni europeni, iar diaspora noastră se află în rândul dumneavoastră. Probabil că ne-ați întâlnit. (…) Suntem europeni. Dorim să facem reforme pentru a întâri statul de drept și sistemul de justiție liber de corupție și independent. Economia și comerțul sunt din ce în ce mai conectate pe piața europeană. Pentru noi e extrem de important, pentru că UE reprezintă un proiect de pace. Nu suntem naivi să credem că aderarea se face peste noapte, dar nu încercăm să găsim scurtături. Respectăm principiul meritelor”, a mai spus Maia Sandu.

În discursul său, Maia Sandu a criticat Federația Rusă pentru invazia Ucrainei.

(sursa: Mediafax)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.