Tineri cu semnături luminoase

0
48

După cum mă știți, în scrisul meu cotidian caut mai ales partea încrezătoare a vieții, care respiră speranță și împlinire. În această lume cu mult neprevăzut, vectorul zâmbetului sufletesc este extrem de necesar. Nu alerg după subiecte de senzație, o rețetă aducătoare de audiență. Nu aparțin acestui gen de redare a realității. Dar sunt extrem de atent când împrejurimile oferă, fără efort, cu adevărat subiecte serioase, de interes, care înnobilează ființa umană. Da, caut să descopăr binele din această lume. Așa mai întâlnesc și oameni fericiți. O categorie generoasă este cea a tinerilor, care știu ce vor de la timpul care vine.
De un an de zile, mă mângâi cu sufletul căutător al unui grup de tineri de la Colegiul Național “Mihai Eminescu” din Baia Mare, constituiți în Cenaclul cultural „Voci eminesciene.” M-am atașat de ei, și, cred, și ei de mine. Și așa am ajuns să învățăm unii de la alții. Ei erau interesați de experiența scrisului meu, eu, extrem de curios să văd cum gândesc ei în plan liric. Mai ales că poezia, acum, nu este atât de râvnită în biografia noilor generații. Și, totuși, excepția întărește regula. Acești tineri își doresc să simtă lumea și prin intermediul cuvintelor alese. Sunt coordonați îndeaproape de profesoara Monica Dana Cândea, care crede în steaua lor. Întâlnirea tinerilor eminescieni, de miercuri, 18 mai, de la Reprezentanța Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România, devenită periodică, a dovedit că sensibilitatea lirică mai are căutare.
De asta s-au convins și invitații de onoare ai acestei întâlniri – poeții Gheorghe Mihai Bârlea și Nicolae Scheianu, membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Care au oferit folositoare sfaturi și îndemnuri pentru tinerii care lasă semnături luminoase pe ecranul contemplației. Au citit și din creația lor. Recitalul tinerilor a fost o nouă probă lirică. Pentru Bogdan Vanca, președintele Cenaclului: „Când n-a mai rămâne cerneală/ să scriu cu negru pe alb șoaptele sufletului/ voi scrie cu sânge din sângele meu.” Bogdan stăpânește verbul pentru a ilustra mișcările din neliniști și bucurii. Patrik Ionuț Tarța exersează viziuni cosmice pentru a-și limpezi frământările firești ale vârstei: „Soarele se ascunde cu frică în mare/ Luna din cer, prin apă, sus răsare/ În gândul tău m-aș afunda, să știu ce crezi tu oare…”
Camelia Nistor, autoarea volumului de versuri „Cheia către infinit”, abordează cu siguranța cuvintelor stări care ne provoacă în acest cotidian cu multe volute. Are orgoliul de a fi o voce auzită exact în partea frumoasă a lumii: „Să ne facem auziți și în nopțile ploioase/ Să umplem cu zâmbete toate zilele frumoase/ Să ne scriem multe nume, unde nu sunt oameni triști/Să ne facem noi tablouri printre nume de artiști.” Nicole Bărbuș socotește poezia ca un exercițiu al libertății, apropiindu-și pentru exemplificare universul marin: „Vreau ca urmele pașilor/ Să picteze abstract nisipul auriu/ Iar marea turbată să îngâne glasul pescărușilor/ Care execută minunate arabescuri.” Cristina Kubaș își construiește universuri lirice din datele cotidianului. Un astfel de refugiu poetic poate fi și o rulotă: „O să închid în rulota/ Cu care făceam împreună înconjorul lumii/ Ținându-ne de mână/ La fiecare pas./ O să închid în ea/ Ce-a mai rămas în inima mea/ Din iubirea nebună ce ți-am purtat-o.” Flavia Miclăuș deretică prin universul domestic: „Zece zile să tot fie de când te caut/ Prin haine și prin paturi/ Prin eșarfe și parfumuri.” Mureșan Andreas, pe un ton sobru, caută sensul cuvintelor: „Cuvintele rămân goale până la miezul/sensului prim/ singurătatea rămâne o constantă imaculată/ ce se îmbracă/ în galeria mirajului/ stârnind angoasa.”
Evenimentul liric a fost sporit de discursul către tineri al poetului Gheorghe Mihai Bârlea. Care a fost glazurat cu amintiri din devenirea noastră, dar și din aprecieri față de poezia tinerilor de la „Voci eminesciene.” Vocea poetului și profesorului Bârlea a fost primită cu mare interes de poeții tineri. Câțiva dintre cenacliști, inclusiv președintele Bogdan Vanca, se vor îndrepta spre atmosfera amfiteatrelor universitare. Eu le mulțumesc colegial și liric. Lor și profesorilor care i-au îndrumat. Cei care rămânem ne continuăm drumul!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.