Câți elevi din Ucraina mai învață în Maramureș?

0
57

La trei luni de la izbucnirea războiului din țara vecină și emigrarea cetățenilor ucraineni, peste 150 de preșcolari și elevi sunt, în prezent, incluși în mediul educațional din județ, fie în calitate de audienți, fie ca participanți la activități extrașcolare ori de consiliere.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, sunt înregistrate 43 de cereri pentru preșcolari din care 42 pentru calitatea de audient. Un preșcolar ia parte doar la activități extrașcolare. În cazul elevilor, sunt depuse 96 de cereri: 93 pentru calitatea de audient, iar trei pentru participarea la activități extrașcolare. Totodată, șase copii din Ucraina sunt înscriși pentru activitățile de consiliere, trei pentru alocația de hrană, iar trei au cereri pentru a beneficia de drepturile de transport. La nivel național, potrivit datelor centralizate și comunicate de inspectoratele școlare județene, situația privind înscrierea în unități de învățământ din țara noastră a elevilor și preșcolarilor refugiați din Ucraina este următoarea (data de referință: 27 mai): 2.627 de cereri depuse pentru înscrierea ca audienți (dintre care 994 de preșcolari și 1.633 elevi de elevi); 2.554 de copii repartizați/ înscriși deja ca audienți în școli și grădinițe (dintre care 950 de preșcolari și 1.564 de elevi).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.