Aproape 80 de elevi, sprijiniți să-și cumpere calculatoare

0
37

Lista cu elevii beneficiari de ajutor financiar pentru achiziționarea de calculatoare, pentru anul 2022, a fost publicată în Monitorul Oficial. Este vorba despre 1.968 de beneficiari. În Maramureș figurează aproape 80 de elevi maramureșeni care vor primi ajutor financiar.
Legea nr. 269 din 2004 stabilește la art. 4 că ajutorul financiar reprezintă „echivalentul în lei a 200 euro pentru un calculator, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a lunii precedente, fără a depăși valoarea calculatorului achiziționat”.
În aceste zile pot fi depuse contestațiile, acestea urmând să fie rezolvate în perioada 13-17 iunie. Afișarea rezultatului contestațiilor în fiecare unitate de în­vă­ță­mânt se va face în data de 17 iunie, iar afișarea pe portalul Ministerului Educației a listei finale a beneficiarilor, aprobată prin ordin de ministru, în 15 iulie. Achiziția bonurilor valorice de către Ministerul Educației și distribuirea către inspectoratele școlare/universități este programată pentru perioada: 25 iulie-12 august.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.