Prințul de sărbători

0
143

Legătura prințului Charles, moștenitorul Coroanei Britanice, cu România este cunoscută. La primele veniri în țara noastră a fost privit ca un personaj ciudat, preocupat de natură și de păsări. Unii l-au privit ca un personaj cu mofturi, puțin excentric, ba cu o oarecare suspiciune. Consecvența cu care s-a atașat de peisajul românesc, cumpărarea unor proprietăți prin sate, înțelegerea pădurii românești, prețuirea arătată oamenilor și tradițiilor au început să devină motive de simpatie pentru Alteța Sa Regală. Recenta vizită a prințului Charles în România a venit să accentueze seriozitatea cu care ne privește o personalitate europeană. A avut întâlniri cu președintele Klaus Iohannis, cu premierul Nicolae Ciucă și cu Margareta, principesă a României. Apoi a făcut o vizită la refugiații ucraineni de la Romexpo. A ajuns și la Sibiu pentru a lansa cel mai mare proiect de reîmpădurire din Europa, prințul fiind un susținător al ocrotirii naturii europene, în special al proiectelor care implică România.
Acolo, la Sibiu, și-a început discursul în limba română. A spus românește: „Este o mare bucurie să mă aflu din nou în România, după trei ani de absență. Gândurile mele au fost cu voi în această perioadă dificilă.” Cu aceste cuvinte rostite în limba română a revenit prințul, moștenitorul coroanei Marii Britanii, în Carpați, prima vizită de la începutul pandemiei. În această perioadă de absență a trimis mai multe mesaje de susținere pentru inițiative românești pe teme de mediu și patrimoniu. Privesc cu admirație această atitudine onorantă, fie și prin rangul său, față de valori pe care cei mai mulți dintre demnitarii noștri le consumă în vorbe fără final. Prințul a revenit pe locurile îndrăgite, după un exercițiu de forță. Cu doar câteva zile în urmă a rostit primul său discurs al tronului, în Parlamentul britanic, în locul Reginei Elisabeta a II-a, tocmai în anul aniversării Jubileului de Platină.
70 de ani de domnie a Reginei, fapt considerat drept un nou moment simbolic, în transmiterea îndatoririlor oficiale ale Reginei către fiul ei. În primul său discurs al tronului a abordat subiecte de mare actualitate, urgente și delicate, precum criza economică, problema din Irlanda de Nord, care se pregătește de un referendum, conflictul ruso-ucrainean. Îl putem considera viitorul rege al Marii Britanii. Putem socoti revenirea prințului în România, după ce și-a onorat importantele îndatoriri în țara sa, un semn al atașamentului pentru cauza țării noastre. Presa de la noi a consemnat tocmai această imagine echilibrată, sobră a prințului în concordanță cu importanța temelor pe care le promovează. Nu l-am întâlnit niciodată. Dar am o mărturisire emoționantă de la un țăran din satul Breb, care l-a găzduit în casă.
Este vorba despre curelarul Mihai Tiran. Când mi-am început cariera de învățător am fost repartizat în acest sat de la poalele Gutâiului. Și am fost găzduit de familia de omenie și frumusețe sufletească, Maria și Mihai Tiran. După plecarea mea din Breb, periodic mă abăteam pe la ei, în semn de prețuire pentru felul în care s-au purtat cu mine. O vizită de acest fel s-a întâmplat după ce prințul Charles le-a trecut pragul. Îmi spunea unchiul Mihai, că primul gest al prințului a fost să urce pe scara din șatră, în pod. Unde omul avea porumb împletit, păstăi, floarea-soarelui și câteva damigene cu horincă. Moștenitorul Coroanei Britanice a făcut din gura podului un semn de mulțumire pentru buna rânduială a gospodarului.
Acum mă gândesc la două imagini cu valoare de simbol. Prințul Charles, în gura podului la unchiul Mihai Tiran din Brebul Maramureșului și regele Charles, pe tronul Angliei. Mai sunt și cârcotași care privesc atașamentul prințului față de România cu oarecare umor. Prințul le răspunde de ce vine la noi. A spus-o de mai multe ori: „Genealogia arată că Vlad Țepeș îmi este strămoș, deci mă leagă ceva de țara asta.” El nu crede în vampirul Dracula, ci în domnitorul Țării Românești. Nu am la îndemână adevărul istoric. Dar un viitor rege merită crezut. Oricum el rămâne un prinț de sărbători pentru noi. Eu așa cred. Și îl apreciez deoarece este pasionat de cântecul și de zborul păsărilor de la noi. Și este un gest princiar să porți de grijă și păsărilor din România.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.