Final de an școlar • Șefii de promoție din școli, premiați de CJ Maramureș

0
164

Atmosferă încărcată de emoție în fața Palatului Administrativ din Baia Mare, ieri, 10 iunie, la final de an școlar. De data aceasta, mulțimea adunată în fața instituției nu a venit să protesteze, ci să recunoască excelența din învățământul maramureșean.

Pentru al doilea an consecutiv, Consiliul Județean Maramureș a ales să îi premieze într-un cadru festiv, cu diplome și bani pe cei care au fost șefii de promoție la finalul claselor a VIII-a și a XII-a. Peste 200 de tineri din județul Maramureș au fost recompensați de conducerea județului.
Părinți, prieteni și cunoscuți au venit ieri, 10 iunie în fața Palatului Administrativ din Baia Mare pentru a fi alături de cei mai buni elevi ai ultimilor patru ani. E vorba de cei care au fost șefii de promoție la învățământul gimnazial și liceal.
În total, au fost premiați 212 elevi, din care 171 din clasele a VIII-a și 41 din clasele a XII-a. La eveniment au fost prezenți președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, vicepreședintele CJ Maramureș, Radu Trufan, directorul economic din cadrul CJ Maramureș, Adriana Petruț, inspectorul școlar general Mihai Cosmin Pop din cadrul Inspectoratului Școlar Județean, inspectorul școlar general adjunct Ioan Muntean și inspectorul școlar pentru activități extrașcolare, Ramona Buhai.
“E un moment important pentru școala maramureșeană. Am venit în fața Consiliului Județean pentru a-i felicita, pentru a le mulțumi celor mai buni 212 copii din ultimii patru ani. Noi suntem aici pentru a încerca să vă răsplătim o secundă din efortul uriaș pe care voi împreună cu părinții, cu profesorii l-ați făcut să fiți cei mai buni”, a spus inspectorul școlar general, Mihai Cosmin Pop.
La rândul său, șeful administrației maramureșene, Ionel Bogdan, a punctat că e nevoie de investiție în educație: “Investiția în educație, în generațiile voastre e o investiție care se vede peste 10-15 ani. Noi asta trebuie să facem: să investim în generațiile care urmează, în performanța școlară pe care o aveți, să încurajăm și alți elevi să performeze, pentru că voi sunteți cei care veți conduce destinele acestui județ și acestei țări”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.