Ion Petreuș și cerul horilor

0
94

Cu ani în urmă, înnoptând în casa în care s-au născut Frații Petreuș, din satul Glod, l-am cunoscut pe bunul lor tată, care era un țăran în rând cu lumea, dar colindat și de măiestria de a construi viori. Un amănunt extrem de important pentru devenirea în lumea cântecului maramureșean a fraților Ștefan, Ion și mai apoi Ioana. Satul Glod, pentru mine, este coborât direct din cer și s-a prelins pe povarna Măgurii, fiind ținut laolaltă de un pârâu care adună bucuriile și lacrimile oamenilor. Acolo, în casa aceea bătrână, am avut iluminarea ivirii în lumea noastră a fraților de cântec și de dor. Toate erau rânduite după cântecul interior al sufletului din vreme. Ferestrele îmi sugerau ieșirea în lume, țâșnirea păsării nevăzute. În satul Glod am priceput că, între cer și pământ, este o armonie care se așteaptă să fie întrupată în cântec.
Și s-a întâmplat prin Frații Petreuș. Ei sunt un miracol firesc, adică după coacerea stării de spirit în dogoarea locului, omul de la munte capătă însemnul rodului. Iar cântecul acesta profund și neasemuit, de o bună vreme, poartă numele Frații Petreuș. Cei care au reușit să trezească din liniștea vetrelor focul mocnit al horilor noastre. Au fost sortiți de a îmbrăca veșmântul vechi al cântecului, care are un rost purificator, dar și înălțător. Cred că Frații Petreuș au avut destinul unui început. Parcă au fost predestinați. Au întemeiat un alt fel de a înțelege horile oamenilor. Pe care au altoit ramuri noi, pe măsura vremii care i-a cerut. Au țâșnit în peisajul cântecului maramureșean ca un izbuc. Ei au conturat un simbol al Maramureșului Istoric. L-au dus în țară și în lume. Nu au avut mulți înaintași de valoare în zonă.
Eu le știu pe Victoria Darvai și Maria Trifoi. Prin proza acestei lumi ei au sublimat noblețea cântecului din Nord. I-au ghicit taina și au avut harul de a-i da o identitate. Un fel personal de a fi. La apariția lor, cei care moțăiau pe marginea realității au fost impresionați și încântați de noile cântări. Ne-au plăcut, deoarece veneau chiar de la izvoare. Din acel sat, Glod, unde zborul vulturului atinge degetul lui Dumnezeu. Într-o secundă divină și-a îndreptat privirea spre Măgură și a fost suficient să se prelingă pe obrazul lumii lacrimile din cântec. Ei au dat o interpretare nouă veseliei prin îmbinarea cuvântului cu unduirea melodică. Nu voi fi niciodată în stare, deși m-am născut pe o uliță cu hori, să surprind cum se cuvine această nouă postată de viață muzicală a Maramureșului. Cu numele Fraților Petreuș.
Mulți le-au călcat pe urmă, dar începutul are miracolul lui. După plecarea lui Ion, dincolo de zarea lumească, în urmă cu 20 de ani, s-a rupt stâlparea cu horile. Din cea prăbușită se prelinge dor. În cea rămasă mai zvâcnește cântec. Ion Petreuș a avut un cer deasupra lui, din care s-au pogorât darul și harul. Mi-a fost un om aproape prin lumea satului, prin rânduiala comună care ne lega. Chiar ne pregăteam să lăsăm moștenire o carte, despre ei, ca miracol firesc. Dar Ion s-a dus, pe raza cerului în sus. Îmi pare rău. În primul rând de Ion, apoi și de posibila mărturie scrisă. Mai ales că el era un povestitor dăruit cu cuvinte alese. A făcut și texte pentru horile lui. Erau mulate după versul vechimii. Ion rămâne un început de a hori în Maramureș. Cu cerul lor. Pentru mine rămâne de neuitat.
Observ cu mare bucurie că nici alții nu-l dau uitării. Mă simt aproape de Festivalul-Concurs Național de Folclor „Ion Petreuș,” care are loc sub oblăduirea Ansamblului Național „Transilvania.” Doamna Iuliana Dragoș, directoarea acestei instituții, a fost inspirată în dăinuirea manifestării care certifică noi valori ale muzicii românești. Astăzi și mâine, la Baia Mare, are loc cea de-a XIV-a ediție a acestei manifestări. Îmi este dor de Ion, un dor îndurerat. Și nu uit noaptea aceea, din casa lui părintească din Glod, când tatăl lui ținea în mâini o vioară. Acum vioara aceea cântă singură.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.