Dragă mamă, dragă tată!

0
53

Cei care pun cap la cap evenimentele lumii și le observă știu la ce vreau să mă refer. Așa cum știm și noi, cititorii. Sunt constatări pe ambele sensuri. Ba că se repetă, ba că nu! Mai are cum timpul trecut să ne mai locuiască prezentul? Ciclurile istoriei, cred eu, au fenomene care seamănă între ele și se regăsesc după perioade mai mari de timp. Spirala lor este mai relaxată. Dar când simptomele asemănării apar în timpul vieții unui om, pasiunea pentru cunoaștere sporește. Așa este și cu apariția bruscă și agresivă a termenului de neomarxist. La început, nu prea l-am luat în seamă, socotind că face parte din inventarul luptei politice. Nici nu m-am străduit să-l pricep până la capăt, deoarece nu mă recunosc stăpân pe universul doctrinar profund. Dar de ceva polenizare am avut parte prin lecturi pornite din nevoia de a cunoaște. Așa am reușit să zăbovesc mai mult asupra termenului.
Cu o vreme în urmă, comentam și eu că presa italiană scotea la iveală un document de lucru al Comisiei Europene, care urma să fie un fel de ghid privind modul în care se adresează oamenii unii altora. Comisăreasa malteză Helena Dalli, inițiatoarea acelui document, propunea eliminarea cuvântului Crăciun din limbajul curent și înlocuirea cu expresia sărbători de iarnă, pe motiv că unii nu serbează Crăciunul și ar putea fi ofensați. Doamnă Helena, dar pe mine, ortodox din Desești, nu mă deranjează când musulmanul de alături spune Ramadan, ori evreul de aproape serbează Hanuka! Asta nu-i egalitate? Apoi, venea rândul cuvintelor „domn” și „doamnă”, înlocuite cu „coleg” și „colegă”. Iar mai nou s-a intensificat ideea de a renunța la cuvintele născătoare, mamă și tată, înlocuindu-le cu numere. Sau și mai rău, să nu mai spui El sau Ea, ci Ei.
Așa se rostogolește lumea! La început credeam că e doar o glumă de prost-gust, venită din câteva minți rătăcite. Dar gluma se infiltrează perfid și începe să devină realitate. Am un exemplu prin care putem susține că istoria se repetă. Nu în termeni civilizatori. Sever Voinescu, o voce aparte a jurnalismului cultural românesc, m-a ajutat să descopăr mai repede partea asemănătoare din comparație. Adică în octombrie 1977, șeful statului de atunci promulga Legea privind normele de adresare în relațiile dintre cetățeni. Ce scria la articolul 1? „Cetățenii Republicii Socialiste România vor folosi în relațiile de muncă și de serviciu, în raporturile cu unitățile economice, social-economice, cu organele administrației și celelalte organe de stat, cu organizațiile de masă și obștești forma de adresare «tovarăș» sau «tovarășă.» De asemenea, se poate folosi și forma de adresare «cetățean» sau «cetățeană»”.
Poate unii nu veți vedea asemănări izbitoare între cei doi termeni ai comparației. Comentatorii, care nu au întârziat să apară, au apreciat inițiativele drept o stângăcie, o prostie, sau o gafă. Dar spre deosebire de legea comunistă, aici a lucrat democrația. Și lucrează! Lumea a reacționat și reacționează. Chiar și Papa Francisc! Inițiatoarea de la Bruxelles și-a retras documentul, dar ideile se rostogolesc. Chiar dacă se formulează opinii cu rost liniștitor. Nu interzicem și nici nu descurajăm folosirea unor asemenea cuvinte, sau a cuvântului Crăciun, a transmis Helena Dalli, în scandalul iscat de documentul intern pe care Comisia Europeană l-a întocmit pentru angajați. Dar ideea nu a fost abandonată, ci doar amânată. În laboratoarele Comisiei se lucrează, deoarece se crede că Europa are nevoie de o directivă despre cum trebuie să vorbim unii cu alții. Și de peste Ocean vin asemenea vești. Se apreciază că, deși documentele își au originea în sisteme politice diferite, le aseamănă justificarea. Sunt emise în numele egalității.
Revenind la ideea de Crăciun, oare, Comisia Europeană nu are altă treabă decât să cheltuiască energie și bani pentru asemenea năzbâtii? Dacă mă gândesc la profunzimea creștină a Maramureșului, nu ar fi mare motiv de îngrijorare. Dar nu uit că și statornicia are adversari vicleni. De aceea, este bine să știm de unde bat vânturi neprielnice, să le putem pune stavilă la timp. După cum am mai spus, sunt proeuropean, și accept că lumea e deschisă, dar asta nu înseamnă că nu pot avea păreri și să nu spun în ce lume vrem să trăim. Dacă politicienii tac, presa pare mai vivantă. Am consemnat la vremea aceea, reacția fermă a Papei Francisc, care a spus: „Uniunea Europeană să nu deschidă calea unei colonizări ideologice.” Iar atitudinea Vaticanului merită atenție.
Să sperăm că și El va rămâne el și Ea la fel.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.