Guvernul a decis cum se acordă compensarea la carburanți

0
35

Timp de 3 luni, benzinarii pot scădea prețurile la pompă cu 50 de bani/ litru, fără a avea însă această obligație. Creșterea nejustificată a prețurilor la carburanți în această perioadă este considerată „acțiune speculativă”, iar cei care revând motorina sau benzina cu preț compensat riscă amenzi de până 500.000 lei.
Conform unei Ordonanțe de Urgență aflată pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de astăzi, în perioada 1 iulie – 30 septembrie, operatorii economici care comercializează benzină și motorină pot acorda o reducere de preț de 0.5 lei/ litru, inclusiv TVA, la prețul de vânzare, caz în care vor primi de la bugetul de stat o compensare de 0.25 lei/litru, inclusiv TVA, aferentă reducerii acordate.
Pe perioada de aplicare a prezentei scheme de compensare, operatorii economici vor afișa pe totem prețul care include această reducere de preț, iar în sistemul de gestiune și la pompă va fi înscris prețul de vânzare fără reducerea comercială.
În cazul în care se observă majorări de preț, fără acoperire economică, Guvernul este decis să apeleze, în premieră, la OUG antispeculă.
Revânzarea carburanților achiziționați cu reducere nu este permisă și reprezintă contravenție. Sancțiunile pot fi între 50.000 lei și 500.000 lei pentru contravențiile săvârșite de persoane juridice și de la 5.500 lei la 11.000 lei pentru contravențiile săvârșite de persoane fizice.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.