Lucrările la bazinul de înot din Fărcașa, întârziate de pandemie și război

0
33

Una dintre investițiile majore din comuna Fărcașa, mult așteptată de către locuitorii comunei să fie finalizată, este bazinul didactic de înot. Graficul lucrărilor a suferit însă unele întârzieri.
”Bazinul de înot este o investiție cu care ne mândrim și pe care ne dorim să o finalizăm cât mai curând posibil. Proiectul este finanțat de Compania Națională de Investiții. Din păcate, din cauza pandemiei, a evenimentelor din Ucraina și a scumpirii materialelor, lucrările la bazin au stagnat o bună perioadă. Am făcut numeroase demersuri la București, la forurile competente, pentru reluarea lucrărilor și sunt bucuros că în prezent, la bazin, se lucrează. S-a reușit turnarea cuvei și a marginilor bazinului, alături de alte lucrări la subsol și în zona tehnică. A sosit un transport cu fier beton, iar zilele acestea turnăm beton și în celelalte zone ale bazinului, vestiare, grupuri sanitare și spații tehnice. Deci lucrurile se mișcă și cred că acum, după excepționala performanță obținută de înotătorul Da­vid Popovici, dorința copiilor de a face înot va fi și mai mare” – a spus primarul Ioan Stegeran.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.