Ce trebuie să faci dacă vrei să adopți un copil?

0
44

Potrivit datelor furnizate de autorități, în 2021 au fost adoptați mai mulți copii decât în anteriorul an. Cuplul care dorește să adopte un copil trebuie să se adreseze fie Direcției generale de asistență socială și protecția copilului (DGASPC) din regiunea de domiciliu, fie unui organism privat autorizat (OPA).
Pe lângă familii, și persoanele singure pot adopta un copil. În schimb, două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan și nici succesiv, decât dacă sunt soț și soție. Categoriile de persoane care nu pot adopta copii sunt: cele cu boli psihice sau handicap mintal, cele care au fost condamnate definitiv pentru o infracțiune contra persoanei sau contra familiei, săvârșită cu intenție, precum și pentru infracțiunea de trafic de persoane sau trafic și consum ilicit de droguri sau cele decăzute din drepturile părintești sau au un copil care beneficiază de o măsură de protecție specială.
Pașii pentru adopția unui copil sunt: persoana sau familia care dorește să adopte trebuie să obțină atestatul de adoptator. După obținerea acestuia, persoana sau familia care vrea să adopte va fi înscrisă în Registrul Național pentru Adopții, alături de celelalte persoane sau familii atestate din România. Apoi are loc potrivirea inițială cu copilul, care presupune identificarea și selectarea persoanei sau familiei atestate în vederea adopției care ar corespunde nevoilor copilului. Ulterior are loc potrivirea practică cu copilul, prin întâlniri între acesta și familia/ persoana care vrea să-l adopte. La final se întocmește raportul de potrivire și, constatând că s-a realizat acomodarea copilului cu familia adoptatoare, DGASPC sesizează instanța judecătorească pentru încredințarea copilului în vederea adopției. În schimb, dacă se vede că nu se face acomodarea copilului cu adoptatorul, procedura de potrivire încetează, urmând a se încerca potrivirea cu un alt copil. După încuviințarea adopției, părinții adoptivi sunt monitorizați postadopție de către DGASPC timp de cel puțin doi ani de la acel moment. La încredințarea copilului se acordă un concediu de acomodare. Pe lângă indemnizația aferentă concediului de acomodare, părinții pot primi și alte sume de la stat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.