Tabără de vară pentru copii în Giulești

0
23

În jur de 50 de copii s-au bucurat de activitățile taberei de vară organizate în zilele 4-8 iulie de către Parohia greco-catolică Giulești, în colaborare cu Oratoriul „Sfântul Francisc” din Sighetu Marmației.
„Această frumoasă colaborare cu frații minori capucini s-a născut în urmă cu 10 ani și, de atunci, an de an, organizăm împreună tabăra de vară pentru copii, care în acest an s-a intitulat: «Francisc, prietenul meu», având în centru Figura Sfântului Francisc de Assisi”, a explicat Ștefan Dunca, părintele paroh de Giulești.
Programul de activități a cuprins multe jocuri, dansuri și mișcare. După-amiezile au fost dedicate atelierelor de lucru manual, s-au făcut picturi, origami, concursuri și tombole. Din programul de tabără nu a lipsit excursia în natură, unde cu toții s-au simțit foarte bine.
Tabăra a fost organizată cu ajutorul Fraților Minori Capucini din Sighet și voluntarilor din grupul Speranța. De asemenea, a fost susținută de Organizația umanitară Grenlandsaksjonen.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.