Mii de reclamații înregistrate la Protecția Consumatorilor

0
440

Maramureșenii au în continuare o încredere ridicată în instituția care se ocupă de protecția consumatorilor, dovadă stă faptul că, în primul semestru din acest an, s-au primit 1.343 sesizări, cele mai multe făcând referire la produsele și serviciile nealimentare.
Din cele peste 1.300 de reclamații înregistrate, 1.287 se referă la produsele și serviciile nealimentare, doar 36 au vizat produsele și serviciile alimentare, iar 20 privesc serviciile financiare.
Printre abaterile semnalate se numără: comercializarea unor produse alimentare și nealimentare neconforme, vânzarea produselor având depășită data durabilității minimale, nereguli la abonamente de telefonie fixă și mobilă, nerespectarea clauzelor contractuale de către diferiți operatori economici.
De asemenea, consumatorii au mai reclamat defecțiunile apărute în termenul de garanție la produsele de folosință îndelungată, precum și diferențele între preţul afișat la raft și cel de la casa de marcat. Probleme au fost și cu nerespectarea drepturilor de retragere a consumatorilor din contractele încheiate la distanță, în afara spațiilor comerciale.
Alți maramureșeni au reclamat nerespectarea prevederilor legale la furnizarea de energie electrică și gaze naturale, ne-a informat comisarul-șef adjunct, Dacian Manoliu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.