Limba și literatura română este paradigma identității noastre în lume.
Zvonistică sau realitate, din știrile transmise la tv, din comentarii și din articolele de pe net, am aflat că s-ar stipula un bacalaureat fără probă distinctă de limba și literatura română, doar cu un test de cultură generală, probabil chiar grilă, nu e încă stabilit clar. Faptul, evident, mă alarmează, căci Limba și literatura română este mai mult decât o disciplină, e o paradigmă de gândire, de sensibilitate, de relaționare cu lumea, ce conține premisele pentru întreaga cultură, formare și devenire a personalității individului. Absența unei evaluări finale prin bacalaureat eufemizează statutul disciplinei în curricula școlară de ansamblu.
Limba și literatura română e ca un fluviu ce alimentează și irigă un pământ, ca să-l facă roditor. Fără acest flux vital, pământul rămâne sterp. Individul fără cultură de nivel mediu este așijderea. Limba și literatura română este disciplina prin care curg spre mintea copilului, a adolescentului, toată educația, toate științele cu misterele și miracolele lor, toată cultura de ansamblu pe care și-o însușește în școală cu atât mai bine cu cât stăpânește mai sigur limba și structurile ei de comunicare. Judecata logică și raționamentele, noțiunile elementare și cele complicate, sentimentele și reacțiile, sensurile a tot ce vede și înțelege, elevul le capătă, le gândește și le exprimă în limba sa maternă, româna. Istoria, filosofia, psihologia și științele vin spre el pe această cale. Nu se poate minimiza în curricula școlară această disciplină și nici reduce statutul ei la unul oarecare… Că azi avem programa de dinainte de ‘89, cu mici modificări, este meritul unor comisii de curriculum, care au tot schimbat, până la și clișeizare, cerințele de lucru pe un subiect de literatură pentru bacalaureat. Oricum, se studiază exclusiv după programa de bacalaureat, iar manualele, deși interesante, sunt abandonate.
Perioada interbelică rămâne la Rebreanu, Camil Petrescu și George Călinescu, cea contemporană la Marin Preda și Nichita Stănescu, eventual Marin Sorescu… Criza Covid a mutilat și mai mult programa de literatură. Interbelicul și contemporaneitatea, de-o bogăție copleșitoare, de la roman politic, psihologic, social, la jurnal, teatru modern, literatura disidenței (Jurnalul lui Steinhardt, romanele lui Eliade, piesele lui Ionesco, epistolar și Jurnal Monica Lovinescu, romanele lui Buzura), la eseistică și gen epistolar, curente de idei actuale etc. se oprește la Mircea Nedelciu.
Important, criteriul de studiu tematic a fost abandonat, dar și cel monografic e refuzat. „Ion” și „Moromeții” sunt, evident, mari romane, iar autorii lor, relevanți constructori epici, dar adolescenții de azi ar citi mai cu interes „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Amor intellectualis”, „Cartea Șoaptelor”, Jurnalul Monicăi Lovinescu, „Jurnalul fericirii”, de Steinhardt, cel al lui M. Sebastian sau M. Eliade, nu vorbesc de romanele intelectualiste și de nuvelistica interesantă și elocventă a unor astfel de autori.
Avem atâta literatura bună, uimitoare, dar cultura elevilor este devansată de literatura modernă și de cea neomodernistă, ei învață din ele extrem de puțin. Acum, mi-e teama că vor învăța și mai puțin. Programe bune pe criteriu tematic au fost schimbate și răs-schimbate până s-a ajuns la ce vedem azi: elevi care nu vor să dea bacalaureatul, că nu-i interesează, unii care nu știu citi, scrie și înțelege mesajul unui text, elevi neatrași de literatură, mulți nu citesc opere literare, cultură foarte deficitară oferită de studiile liceale. Remedierea poate pleca de la programe și de la TIPUL UMAN pe care dorim să-l edificăm prin educația de specialitate. S-a mai gândit oare cineva în ultimii zece ani la TIPOLOGIA CETĂȚEANULUI MEDIU EDUCAT, cum vrem să arate, CE vrem să știe, CE să iubească, CE să respecte, CE repere să aibă? Cred că nu.
Programă atractivă, cu impact emoțional, suficient de modernă și de interesantă, ar edifica modelul pe care vrem să-l desenăm prin educație… Nu scoatem literatura din curricula școlară și din evaluarea de bac, ci gândim o curriculă interesantă, atractivă și formativă pentru adolescentul actual.
Avem o astfel de literatură, modernă, urbană, captivantă, care poate plăcea, poate modela caractere, poate crește personalități. O aruncăm peste bord? E dificilă? Obosește mintea cuiva? Disconfortează? Ei bine, ea este produsul istoriei noastre de secol XX, cam tranșantă ce-i drept, dar literatura crește direct din straturile societății, din experiența și istoria noastră. Să avem curajul să o cunoaștem.
A alunga literatura din școală sau a o dilua în alte conținuturi înseamnă a ne ascunde cu capul în nisip, a fugi de noi înșine, de propria istorie, de propria cultură. Și de responsabilitatea de-a educa. O școală bună nu se poate dezice de limba și de literatura ei națională.
Terezia Filip
