În Baia Mare • Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului

0
28

Luni, 18 iulie, polițiștii băimăreni au fost sesizați că pe strada Europa un conducător auto conduce haotic un autovehicul.
La fața locului, polițiștii au identificat autovehiculul în cauză și șoferul, un bărbat, de 56 de ani, din Șimleu Silvaniei. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean, pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

În Moisei • Coliziune cu o căruță

Luni dimineața, la ora 7.43, polițiștii au intervenit la un accident rutier pe DN 18, în localitate.
La fața locului, polițiștii au constatat că un autoturism, condus de către o femeie, de 43 de ani, din Moisei, nu a păstrat o distanță de siguranța față de vehiculul cu tracțiune animală care se afla în fața lui, acroșându-l în partea din spate.
În căruță se afla un bărbat, de 49 de ani, din localitate, și un adolescent, de 13 ani, care a fost transportat la Spitalul Borșa, fără a necesita internare.
Conducătorul auto și al atelajului au fost testați alcoolscopic cu aparatul etilotest rezultatul fiind “zero”, în ambele cazuri.
În cauză, se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În Sighetu Marmației • Doi ucraineni au ajuns la spital

Accidentul s-a produs la ora 23.34. La fața locului, polițiștii au constatat că un tânăr, de 22 de ani, din Călinești, a condus un autoturism pe strada Bogdan Vodă, iar la ieșirea dintr-un sens giratoriu a pierdut controlul autoturismului și a surprins și accidentat 2 pietoni, de 21 și 24 de ani, de cetățenie ucraineană.
În urma accidentului, cele două victime au fost transportate la Spitalul Municipal pentru îngrijiri medicale, unde au rămas internate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind “zero”.
În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În Tăuții-Măgherăuș • Amenzi de aproape 8.000 lei și 9 certificate reținute

Luni, polițiștii împreună cu reprezentanți ai RAR au desfășurat acțiuni pe linia controlului tehnic-auto.
Au fost verificate 38 de autovehicule și legitimate 50 de persoane.
Pentru neregulile constatate s-au aplicat 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.975 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus reținerea a 9 certificate de înmatriculare, un set de plăcuțe de înmatriculare și a unui permis de conducere.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.