Turul României, și prin Maramureș

0
86

Turul României 2022, ediția 55 a cursei de ciclism, se va desfășura în perioada 6-11 septembrie, pe un traseu de aproximativ 850 km.
Potrivit organizatorilor, peste 20 de echipe profesioniste din 13 țări și-au confirmat deja participarea. Vor fi peste 130 de cicliști la startul celor șase zile de competiție care programează cinci etape.
“Ca de fiecare dată, traseul Micii Bucle este construit astfel încât să pună în lumină importante zone turistice din România. Anul acesta, plutonul va traversa, printre altele, Țara Lăpușului în Maramureș, Colinele Transilvaniei și cel mai spectaculos drum din țară – Transfăgărășan”, se arată în prezentarea evenimentului.
Turul României începe anul acesta la Satu Mare, unde are loc, îna­inte de start, evenimentul de prezentare al echipelor, pe data de 5 septembrie, de la ora 19.30. Competiția va debuta pe data de 6 septembrie, în Piața Libertății din Satu Mare, cu o cursă-prolog, aceasta fiind urmată de 5 etape.

Traseul celor 6 zile

• 6 septembrie, Satu Mare – Prolog – 2.1 km: Piața Libertății (Parcul Central) – Str. Decebal – Str. Micu Klein – Str. Mihai Eminescu – Str. Ion Budai Deleanu – Str. Gheorghe Șincai – Str. Aurel Popp – Str. Alexandru Ioan Cuza – Piața Libertății (Parcul Central) – Str. 1 Decembrie 1918 – Bulevardul Ion Constantin Brătianu.
• 7 septembrie, etapa 1 – 202 km: Satu Mare – Hideaga – Mogoșești – Satulung – Arieșu de Pădure – Cătălina – Coaș – Rușor – Târgu Lăpuș – Dămăcușeni – Suciu de Jos – Agrieșel – Târlișua – Spermezeu – Căianu Mic – Uriu – Beclean – Blăjenii de Jos – Bistrița Primărie.
• 8 septembrie, etapa 2 – 181 km: Bistrița – Viișoara – Herina – Lechința – Matei – Budești – Sărmășel Gară – Sărmașu – Șăulia – Pârâu Crucii – Sânpetru de Câmpie – Sărmașel Gara – Sărmașu – Șăulia – Pârâu Crucii – Raciu – Voiniceni – Târgu Mureș, Platou Cornești.
• 9 septembrie, etapa 3 – 154 km: Târgu Mureș – Ungheni – Căpâlna de Sus – Coroisânmărtin – Zagăr – Dumbrăveni – Biertan – Pelișor – Agnita – Dealu Frumos – Cincu – Rodbav – Soarș – Făgăraș Cetate.
• 10 septembrie, etapa 4 – 210 km: Cristian – Vulcan – Zărnești – Poiana Mărului – Șinca Nouă – Sercăița – Sebeș (jud. Brașov) – Recea – Drăguș – Victoria – Arpașu de Sus – Cârțișoara – Transfăgărășan – Bâlea Lac – Transfăgărășan – Albeștii de Argeș – Valea Uleiului – Curtea de Argeș, Curtea Domnească.
• 11 septembrie, București, etapa 5 – 6.4 km / tura – 15 ture – 96 km: Rond Kiseleff Bd. Regele Mihai I (Șos. Pavel D. Kiseleff) – Arcul de Triumf – Piața Presei Libere – Arcul de Triumf – Bd. Mareșal Constantin Prezan – Piața Charles de Gaulle – Bd. Aviatorilor – Piața Victoriei – Bd. Regele Mihai I (Șos. Pavel D. Kiseleff).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.