Țigări în valoare de 80.000 lei, confiscate la frontiera de nord

0
33

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competență, aproximativ 6.800 pachete cu țigări în valoare de aproximativ 80.000 lei.
În urma informării de către polițiștii de frontieră suceveni a autorităților ucrainene despre caz, a fost reținut un cetățean ucrainean pe teritoriul statului vecin implicat în activitatea de contrabandă.
În data de 25 iulie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, județul Suceava, s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 23.20, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, împreună cu lucrători ai Agenției Frontex, au descoperit abandonate pe raza localității Vicovu de Sus, pe malul pârâului Bilcuța, 12 colete cu țigări ambalate în folie de culoare neagră.
Imediat au fost informate autoritățile de frontieră din Ucraina despre eveniment, care ulterior a comunicat faptul că pe aceeași direcție a reținut un cetățean ucrainean implicat în activitatea de contrabandă.
Coletele descoperite pe partea românească au fost transportate la sediul instituției, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 6.750 pachete cu țigări de proveniență Duty-Free, în valoare de 80.000 lei.
În cauză, polițiștii de frontieră suceveni efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă și trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Peste 14 tone de deșeuri, oprite la intrarea în țară

Polițiștii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare nu au permis intrarea în țară a unui automarfar încărcat cu deșeuri, constând în frigidere și congelatoare uzate.
Luni, 25 iulie a.c., în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară, un cetățean român, în vârstă de 41 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România.
Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, frigidere și congelatoare uzate, de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din județul Maramureș.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deșeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu există documente necesare importului de deșeuri.
În acest caz, autorită­țile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Traficul la frontieră

În data de 25 iulie a.c., prin punctele de frontieră de la nivelul întregii țări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire) aproximativ 266.980 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 63.760 mijloace de transport.
Pe sensul de intrare în România, au fost 125.237 de persoane, dintre care 11.668 de cetățeni ucraineni (în creștere cu 7,4% față de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 25.07.2022, ora 24.00, la nivel național au intrat în România 1.694.369 cetățeni ucraineni.
În ceea ce privește activitățile specifice, în zonele de competență – punctele de trecere și „frontiera verde” – polițiștii de frontieră au constatat: 65 fapte ilegale (33 infracțiuni și 32 contravenții) săvârșite atât de cetățeni români, cât și străini.
Valoarea amenzilor contravenționale aplicate se ridică la peste 38.625 lei; nu s-a permis intrarea în țară a 16 cetățeni străini, care nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege și, de asemenea, nu s-a permis ieșirea 43 de cetățeni din diferite motive legale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.