De Senectute

0
73

Stau pe marginea acestei lumi neliniștite și privesc cum duminica, ori în zile de sărbători creștine, oamenii satului meu se îndreaptă spre biserică. Constat că majoritatea dintre ei sunt oameni trecuți prin viață, cu prunci și nepoți plecați departe de ei, prin țări străine. Unii se întorc acasă pentru o perioadă scurtă și iar iau drumul depărtărilor. Semn sigur că satul se rărește văzând cu ochii. În ceasul în care scriu, în sat sunt doi morți cu vârste apreciabile. Și orașul are peisajul lui în această privință. Străzile sunt un seismograf de luat în seamă. Așa mi-a venit gândul să fiu mai atent cu oamenii care poartă povara anilor. De Senectute este expresia mai domoală decât să spui câte ceva despre bătrânețe. Că ne amintește de Cicero și de Seneca.
Mi-am adus aminte de o conferință a lui Andrei Pleșu, un autor apropiat prin lecturi, care vorbea despre întrebări, neliniști și bucurii. Spunea filosoful că, astăzi, despre bătrâni nu mai vorbim ca despre o categorie minoritară, cum era acum un veac. În Franța, în 1990, erau 4000 de centenari, iar peste două decenii, 150 000. Iar majoritatea o constituie doamnele. Femeile, o spune statistica, rezistă mai bine trecerii timpului. Asta-i situația! Când ești bătrân? Autorul nostru îl citează pe Sfântul Augustin, care spune că omul are șase vârste și că vârsta bătrâneții, a șasea, este cea mai lungă, până la 120 de ani.
Întâlnim imagini descurajatoare, dar și euforice ale bătrâneții, oameni care spun că vârsta înaintată este minunată. Câtă vreme ești sănătos și te țin încheieturile, le dai dreptate. Cică Al. Paleologu i-a spus lui Pleșu: nimic nu e mai frumos pe lume decât să fii bătrân! Acum ai libertăți, pe care nu le aveai înainte. Când ești bunic, iubirea ta se revarsă asupra nepoților, îi lași în pace, iar ei te iubesc. Poți avea parte și de marginalizări. Păstrând proporțiile, luați exemplul lui Sofocle. Când era bătrân, a provocat enervarea urmașilor lui, hotărâți să dovedească în fața tribunalului că s-a prostit, că nu mai este în stare să administreze rânduielile familiei. Pentru a se apăra, Sofocle a venit la înfățișare și a citit răspicat în fața juraților ultima lui creație: Oedip la Colona, o capodoperă. I-a întrebat pe cei de față dacă mintea lui este confuză?
Toți au tăcut, iar bătrânul Sofocle a fost declarat tânăr la… înțelepciune. Piesa lui este tânără și astăzi. O calitate a bătrâneții este cea de îndrumător al celor tineri. Dai de la tine ce ai acumulat într-o viață activă. Constantin Noica declara, adesea, că omul este singura ființă vie care nu se coace niciodată, care poate, întotdeauna, să mai facă pași în plus, în exercițiul formării de sine. Vârstnicii au avut parte de aprecieri diferite. În Roma antică, ei trebuiau aruncați de pe pod. Cu răspândirea creștinismului, această atitudine radicală a fost abandonată. Dar au rămas reminiscențe până în zilele noastre.
Autorul nostru își amintește că pe la mijlocul secolului trecut, printre tinerii insurgenți din marile capitale, se răspândise îndemnul: „Să nu aveți încredere în cei care au trecut de treizeci de ani!” După aproape două milenii, portretul negativ al bătrâneții a revenit în actualitate. Dacă ne aducem bine aminte, la începutul pandemiei au fost decizii care-i vizau pe cei bătrîni. Și nu aveau, neapărat, un scop ocrotitor. Așa am priceput eu.
Am crescut într-o atmosferă în care educația pentru respectul bătrânilor era normă morală. Îmi aduc aminte de bunicii mei, care erau faruri de înțelepciune. Era și vorba: dacă nu ai un bătrân, să ți-l cumperi! Apoi era sfatul înțelepților. La comună erau comisii de împăciuire din care făceau parte oameni din sat, cu experiență de viață. Reglementau micile diferende locale. Bătrânețea este o stare de spirit. Închei cu părerea lui Andrei Pleșu, care mi-a fost ghid, pentru acest text. Zice filosoful: „Pentru mine, bătrânețea, ca și moartea, constituie un prilej de nesfârșită curiozitate. Mă rog la Dumnezeu ca, până în ultima clipă, această curiozitate să rămână la fel de viguroasă cum este acum. Dincolo de suferințe, spaime, speranțe, mă confrunt cu un uriaș depozit de interogativitate. Și nu mă îndoiesc că ceva-ceva tot o să aflu până la urmă…”
Înaintașii noștri au dezlegat visarea, căutând tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte. Bătrânețea este o aventură, spunea James Hillman. Să nu o traversăm morocănoși, prost-dispuși, ca și cum am ști cu certitudinea ultimă despre ce este vorba de fapt, spunea înțeleptul. Eu stau pe marginea lumii și privesc cum oamenii, în zile de sărbători creștine, se îndreaptă spre biserică. Aici stau de vorbă cu ei înșiși, dar mai ales cu Cel de Sus.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.