Scrioşteanu, Ministerul Transporturilor: Anul acesta vom livra 22 de kilometri de autostradă

0
43

Anul acesta, în România ar putea fi livraţi 22 de kilometri de autostrada prin punerea în trafic, până la final de 2022, a trei zone importante aflate acum în lucru – primul lot din autostrada Sibiu-Piteşti, un prim tronson între DN5 şi DN6 din A0 lot 2 şi podul de la Brăila.

Ultimul an cu peste 100 km de autostradă livraţi în 12 luni a fost 2012, cu un record absolut de 160 km. Din 2012 până în 2022 s-au inaugurat anual doar cioturi de cel mult zeci de kilometri, tronsoane cu un impact limitat asupra traficului sau siguranţei rutiere.

De la începutul anului 2012 şi până la final de 2022 România a construit în total, dacă se iau în calcul şi cei 22 km din acest an, aproape 600 km. România ar putea depăşi în 2022 pragul de 1.000 de kilometri de autostradă în total, după cum spune Irinel Ionel Srioşteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor. Volumele mai mari vor veni abia după 2024-2025, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), când se vor putea livra circa 200 de kilometri de autostradă anual. „Vorbim de trei zone importante – primul lot din Sibiu-Piteşti, un prim tronson între DN5 şi DN6 din A0 lot 2 şi podul de la Brăila -, care ar putea fi date în trafic anul acesta, ceea ce ar însemna 22 kilometri de autostradă livraţi în 2022, a spus Irinel Ionel Srioşteanu la emisiunea online de business ZF Live.

„Astfel, am putea să atingem acea mie de kilometri, faţă de 978 cât avem acum. Vor fi ani, probabil 2024-2025, în care vom putea avea şi 200 km de autostradă pe an. Important este să începem cât mai multe proiecte, să avem cât mai multe contracte, care să fie pe documentaţii mature, cu firme serioase. Anul acesta, prin PNRR, se vor face plăţi astfel încât putem să ajungem la sume de până la 2 mld. lei. În perioada aceasta, erau 3-4 mld. euro alocaţi pentru infrastructură prin PNRR”

(sursa: Mediafax)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.