Nevoia de Marin Preda

0
60

La un veac de la nașterea lui Marin Preda (5 august) și la 42 de ani de la dispariția sa (16 mai), scriitorul rămâne un simbol al unei perioade dificile, dar mănoasă în opere literare de referință pentru literatura română. Când opera multora dintre scriitorii acelui timp s-a retras în spatele scenei, cum ar fi cea a sigheteanului Alexandru Ivasiuc, dar nu numai, scrierile lui Marin Preda au parte de un interes constant. Dincolo de marele lui talent, el a fost și un intelectual lucid, conștient de normele nefaste ale unei ideologii, cu influențe păguboase asupra literaturii. În acele condiții, s-au creat opere durabile, care definesc o întreagă epocă literară. Criticul literar Bogdan Crețu, autorul unui incitant roman, al cărui personaj este Nichita Stănescu, apărut recent, socotește că „a pretinde că nimic din ce s-a publicat în acel interval dramatic nu este valabil, este semn de obtuzitate literară și de furie politică.”
Marin Preda a știut care este rolul scriitorului și într-un climat politic opresiv. A putut romancierul să se izoleze de realitatea în care a trăit? Nicidecum. Nu a evitat temele cu blană de arici, nu a fugit de situațiile dificile, ori delicate din lumea românească a vremii sale, nu a căutat soluții simple pentru convulsiile de pe scena socială și politică în care și-a dus activitatea literară. A fost un om profund, care nu minte. Tranșant și neîndurător cu epoca sa. Celebră a rămas atitudinea față de metoda de creație oficială. În studenția mea bucureșteană, am auzit, de la scriitorii credibili, replica dată de Marin Preda personajului din vârful ierarhiei politice comuniste: „Dacă vreți să introduceți realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid.” Este un răspuns curajos la abolirea esteticului din literatură.
În plin blocaj ideologic, a dat literaturii române o capodoperă. Este vorba de romanul „Moromeții”, în care autorul descifrează, și întoarce pe toate părțile, condiția țăranului, care era o clasă dominantă în societate. Moromete rămâne personajul inteligent și dilematic, care încearcă să evolueze și să se adapteze la lumea nouă. Întrebarea: pe ce te bazezi? a făcut carieră, venită din logica profundă a omului de la pământ. Cum aprecia Bogdan Crețu, Marin Preda este un scriitor care definește o întreagă epocă literară. Este greu de înțeles literatura din perioada comunistă fără opera lui. Tot așa este dificil să descifrăm interbelicul fără romanele lui Rebreanu, Sadoveanu ori Camil Petrescu.
Preda era convins că literatura trebuie să reacționeze, romanul să aibă curajul de a aborda frontal temele importante ale vremii, fără să cedeze estetic din pricina presiunii ideologice. În ultimul deceniu al vieții sale, Marin Preda a căutat forme de eliberare de sub tutela ideologiei de partid. Ultimul său roman, „Cel mai iubit dintre pământeni”, publicat în anul 1980, a fost perceput, la apariție, ca o critică îndrăzneață a sistemului. Scriitorul a știut, cu un talent uriaș, să absoarbă din realitate subiectele care o frământau. Modelul de scriitor al lui Preda a fost Albert Camus, care a preluat din epocă tensiunile și crizele de conștiință. S-a apropiat de Balzac, Hugo, Dostoievski, Tolstoi, autori pe care îi comentează mereu și la care revine în scrierile sale. De la ei a învățat că scriitorul trebuie să-și orienteze literatura către tensiunile prezentului.
Așa, el rămâne implicat în istoria timpului său. Nu a iertat comunismului că a ucis satul românesc, a distrus țărănimea. Am avut norocul în viața mea să-l întâlnesc pe Marin Preda. Eram la Uniunea Scriitorilor cu scriitorii Romulus Vulpescu, Mircea Micu și Gheorghe Pituț. Deodată, apare la masa noastră Monșer, adică Marin Preda. S-a așezat pe un scaun, ținând o geantă cu ceva prețios, deoarece prea o ținea strâns în brațe. Vulpescu m-a prezentat lui Monșer, că așa era cunoscut Preda printre scriitori. Mi-a spus că nu a fost niciodată în Maramureș, dar cunoaște Ardealul, unde a învățat în tinerețe. La Cristur-Odorhei și la Abrud. Vorbea fragmentat, cu răspunsuri ezitante.
După plecarea lui, Vulpescu îmi spune că în geanta pe care o ținea strâns la piept era manuscrisul unui roman care va face carieră. Era vorba despre „Cel mai iubit dintre pământeni”. Purta manuscrisul cu el, de frică să nu i-l fure cineva. E adevărat, noaptea, biroul de la Editura „Cartea Românească”, unde era director, era vizitat de oaspeți nepoftiți. Era urmărit. În privința romanului, Vulpescu a avut dreptate. Acolo el vorbește despre era ticăloșilor, contemporană lui. Acum înțelegeți titlul meu. Este mare nevoie de Marin Preda!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.