Hram la Mănăstirea “Sfânta Ana” Rohia

0
63

De aproape un secol, credincioşii din Ardeal, dar nu numai, cu 2-3 zile înainte de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, urcă Dealul Viei de la Rohia, pentru a se închina Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni.

Azi, 13 august, la ora 11, Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni va fi scoasă din Paraclisul Sfântul Ierarh Nicolae în pridvorul bisericii mari pentru închinarea pelerinilor, unde va rămâne până în după-amiaza zilei de 15 august. Alături de Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, va fi așezată și Icoana Maicii Domnului Paramythia (Mân­gâietoarea) care a fost pictată la Mănăstirea Vatopedu din Muntele Athos și care a fost donată mănăstirii de o familie din Cluj-Napoca. La ora 17, se vor săvârşi Vecernia şi Paraclisul Maicii Domnului, iar la ora 22, Miezonoptica. În ajun de praznic, în 14 august, la ora 8.30 începe Slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie. De la ora 18, vor avea loc Vecernia mare cu Litie, Acatistul Adormirii Maicii Domnului, săvârşite de către Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, înconjurat de un sobor de stareţi, preoţi şi diaconi. Înainte de slujba vecerniei, va fi sfințită Icoana Maicii Domnului Paramythia (Mângâietoarea). Programul slujbelor continuă la ora 21.30 cu Slujba Privegherii: Utrenia, Prohodul Maicii Domnului, Paraclisul Maicii Domnului şi Dezlegări; În timpul privegherii, cei care se vor pregăti pot să se mărturisească şi apoi de la ora 3, să se împărtăşească. În ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului, în 15 august, programul este următorul: ora 3 – Prima Sfântă Liturghie pentru împărtăşirea credincioşilor; ora 6 – Sfinţirea Apei; ora 6,45 – Taina Sfântului Maslu de obște; ora 9 – Primirea Ierarhului de către soborul slujitor. De la ora 9,30 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată în sobor de stareţi, preoţi şi diaconi de către Preasfinţitul Iustin. Toţi credincioşii prezenţi la hramul Mănăstirii Rohia vor primi o masă caldă din partea credincioşilor Parohiei Groşii Ţibleşului, atât în ajun după slujba Vecerniei, cât şi în ziua Praznicului după Sfânta Liturghie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.