Victorie și eșec, în Serbia

0
44

Vicecampioana din Liga Zimbrilor a disputat două jocuri amicale în Serbia la finalul săptămânii trecute. În primul dintre ele, CS Minaur a învins locul 12 din țara vecină, iar în al doilea echipa noastră a suferit întâiul eșec în detrimentul campioanei Serbiei.
Primul test din cele două planificate în Serbia de CS Minaur Baia Mare a fost împotriva celor de la RK Jugovic Kac, formație clasată pe locul 12 în stagiunea precedentă. Victoria a revenit vicecampioanei României cu scorul de 37-31 (18-13), meci în care au punctat inclusiv și cei trei portari.
• CS Minaur Baia Mare: Răzvan Pop (un gol), Barna Buzogany (un gol), Anton Terekhov (un gol) – Tudor Buguleț 1, Robert Nagy 1, Gabriel Massuca Teca 1, Stevan Vujovic 5, Ovidiu Ardelean, Călin Căbuț, Milan Kotrc 3, Artem Kozakevych 4, Tomas Cip 3, Eduard Iordachi, Nemanja Ratkovic 1, Mihai Bușecan, Erik Pop 1, Stefan Vujic 4, Anderson Mollino da Silva 3, Viorel Fotache 1, Daniel Bera 2, Mihai Dobra, Bogdan Mănescu 4. Antrenor: Alexandru Sabou.
Minaur a înregistrat primul eșec al campaniei de pregătire premergătoare începerii campionatului împotriva campioanei Serbiei, Vojvodina Novi Sad, 34-28 (18-12).
• CS Minaur Baia Mare: Răzvan Pop, Anton Terekhov (2 goluri) – Tudor Buguleț 1, Robert Nagy 1, Gabriel Massuca Teca, Stevan Vujovic 3, Ovidiu Ardelean, Călin Căbuț 3, Milan Kotrc 3, Tomas Cip, Eduard Iordachi, Nemanja Ratkovic 2, Mihai Bușecan, Erik Pop 1, Stefan Vujic 2, Anderson Mollino da Silva 2, Viorel Fotache, Daniel Bera 4, Mihai Dobra, Bogdan Mănescu 4. Antrenor: Alexandru Sabou.
La finalul săptămânii în curs, CS Minaur are stabilit ultimul turneu al verii, la Sânnicolau Mare (19-20 august), unde vicecampioana va juca cu Steaua Roșie Belgrad, locul 9 în Serbia, respectiv Pick Szeged, campioana Ungariei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.